Un deţinut a ajuns la spital cu craniul zdrobit. Vezi declaraţia ŞOCANTĂ a medicilor

Viaţa unui deţinut de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mărgineni, închis pentru omor,  mai atârnă doar de un fir de aţă, după ce, luni, a ajuns în comă la Spitalul din Târgovişte, cu capul zdrobit, în comă. Agresorul este un coleg de celulă, închis pentru violare de domiciliu şi se pare că între cei doi era un conflict mai vechi, scrie adevarul.ro.
Romania TV
21 mai 2012, 19:18
Un deţinut a ajuns la spital cu craniul zdrobit. Vezi declaraţia ŞOCANTĂ a medicilor

Un deţinut în vârstă de 31 de ani, închis pentru două omoruri în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mărgineni a ajuns, luni, la Spitalul de Urgenţă din Târgovişte în comă, cu capul zdrobit.

Medicii de la Ambulanţă povestesc că sângele ţâşnea pur şi simplu prin ochii victimei care are o fractură severă la cap.

“Pacientul a fost preluat de la Penitenciarul Mărgineni. Prezenta un traumatism cranico-cerebral prin agresiune. A fost prezentat la Spitalul Orăşenesc Moreni iar de acolo a fost preluat de Ambulanţa Târgovişte. Se află în comă”, a declarat dr. Claudiu Dumitrescu, director medical Ambulanţa Dâmboviţa.

Cei doi erau închişi în regim de maximă siguranţă, fiind clasificaţi în categoria celor care prezintă risc pentru siguranţa locului de deţinere.

Medicii îi dau slabe şanse de supravieţuire deţinutului. Pe lângă pedeapsa de patru ani pentru violare de domiciliu pe care o are de ispăşit agresorului i se pot adăuga alţi 25 pentru omor.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Otniela, experiența pe care puține femei ar face-o! A ieșit complet din zona de confort
Fanatik.ro
Mitică Dragomir a dat verdictul în direct când a auzit primul 11 al FCSB cu Farul: „Un tâmpit!” Exclusiv
Capital.ro
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție FIDELIS cu dobânzi de până la 7,5%. Investitorii pot cumpăra titluri de stat în lei și euro în luna august
Playtech.ro
Cât au plătit niște români pentru trei feluri de mâncare și băuturi în Thassos. Factura care a stârnit dezbateri: „Nu putem compara prețurile”
Adevarul
Românii care câștigă peste 20.000 de lei în mână pe lună: În ce domenii lucrează și cum au ajuns la aceste venituri
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Șumudică l-a ascultat pe Pancu și a dat verdictul: ”M-au surprins două lucruri!”
MediaFlux
Avertisment privind tusea care se prelungește. Simptomele care nu trebuie ignorate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România