Votul uninominal a trecut de Comisia Juridică. Marţi intră în dezbatere în plen

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, cu 14 voturi "pentru", cinci "împotrivă" şi o abţinere, proiectul privind sistemul de vot uninominal majoritar iniţiat de Victor Ponta şi Crin Antonescu, proiectul urmând să intre în dezbaterea plenului în şedinţa de marţi.În favoarea acestui proiect au votat reprezentanţii PSD, PNL, UNPR şi minorităţi, în timp ce deputaţii PDL au fost împotrivă, iar reprezentantul UDMR s-a abţinut.
Romania TV
21 mai 2012, 19:30
Votul uninominal a trecut de Comisia Juridică. Marţi intră în dezbatere în plen

Potrivit proiectului adoptat vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat, iar suplimentar în judeţele în care minorităţile au peste 7% reprezentare acestea vor primi în plus un mandat de parlamentar.

Deputaţii din Comisie au acceptat propunerea USL de eliminare a pragului electoral şi au introdus un amendament potrivit căruia delimitarea colegiilor va rămâne aceeaşi ca în 2008.

Comisia juridică a respins şi un amendament al PDL privind reducerea numărului de parlamentari la 300. La dezbaterile generale liderul PDL Mircea Toader a precizat că PDL nu susţine acest proiect pentru că nu respectă voinţa populaţiei de reducere a numărului de parlamentari şi reprezintă „o modalitate în care se forţează ca un partid să fie avantajat”.

Florin Iordache PSD a spus că proiectul este bun deoarece cel care câştigă colegiul va fi reprezentat în Parlament, în timp ce Marton Arpad UDMR a precizat că UDMR susţine un sistem electoral proporţional.

Proiectul urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor în şedinţa de marţi.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Prețurile abonamentelor din SuperLiga. Ce echipă vinde cel mai scump și cine e campioană la ticketing
Capital.ro
ANAF poate bloca conturile și pune sechestru pe bunuri. Se recuperează banii chiar și după 5 ani: Obligațiile fiscale nu dispar
Playtech.ro
La ce vârstă se pensionează militarii în România vs cei din statele NATO. Diferențe majore între sistemele de pensii. Cum le sunt calculate pensiile
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Sânzienele sau Drăgaica 2026. Obiceiuri și tradiții populare care trebuie respectate
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?