ALEGERI PRIMARE SUA: Donald Trump, învingător în statul Washington şi tot mai aproape de candidatura la prezidenţiale

ALEGERI SUA. Trump a câștigat primarele din statul Washington şi se apropie și mai mult de a fi nominalizat de Partidul Republican drept candidat la alegerile prezidenţiale din SUA.
Filip Stan
25 mai 2016, 06:10
ALEGERI PRIMARE SUA: Donald Trump, învingător în statul Washington şi tot mai aproape de candidatura la prezidenţiale

Miliardarul Donald Trump se apropie tot mai mult de majoritatea de delegaţi necesară pentru a deveni oficial candidatul Partidului Republican la alegerile prezidenţiale din SUA, din luna noiembrie.

Posturile de televiziune NBC și CNN l-au anunţat învingător în alegerile primare din statul Washington. Conform rezultatelor parțiale provenind de la 67% din secții de votare, Donald Trump a câștigat 76% din voturi în acest stat din nord-vestul SUA, într-un scrutin prin corespondență, în contextul în care pe buletinele de vot au figurat în continuare numele a trei dintre foștii săi rivali, care între timp s-au retras din cursă.

În paralel, incidente violente au avut loc la Albuquerque (New Mexico), în afara locului unde se desfășura reuniunea candidatului republican. Persoane mascate au fost filmate aruncând pietre și sticle în direcția scutierilor care asigurau securitatea. Poliția a indicat pe Twitter că a procedat la rețineri mult mai târziu în interiorul reuniunii publice.

Citeşte şi Donald Trump se laudă cu averea lui. Are peste 10 miliarde de dolari

De trei săptămâni Donald Trump nu are concurență și învestitura sa este ca și câștigată, dar primarele vor continua până în data de 7 iunie, fără miză mare, în puținele state care nu au votat încă.

Ted Cruz și John Kasich s-au retras din cursă după tipărirea buletinelor de vot în statul Washington, de aceea numele lor au figurat pe buletine. Fiecare a obținut aproximativ 10% din voturi. Un al treilea fost rival, Ben Carson, s-a retras în martie, dar nu a solicitat în mod oficial autorităților electorale locale eliminarea numelui său.

Statul Washington dispune de 44 de delegați. Înaintea zilei de marți, Donald Trump avea 1.189 de delegați dintr-un necesar de 1.237 pentru nominalizarea automată, potrivit estimărilor CNN. Miliardarul ar putea atinge această barieră la 7 iunie, când vor avea loc alegeri în California și în alte patru state.

În tabăra democrată, Hillary Clinton este cea care ar putea să câștige nominalizarea la primarele din 7 iunie, chiar dacă rivalul său Bernie Sanders își continuă în mod activ campania, adunând zeci de mii de susținători la mitingurile electorale, în special în California, în această săptămână.

Convenția de învestitură a republicanilor va avea loc la Cleveland (Ohio) din 18 până la 21 iulie. Democrații își vor desemna candidatul o săptămână mai târziu, în Philadelphia (Pennsylvania).

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Dana Roba și-a dus fetițele din țară! Make-up artistul a plecat în vizită la sora ei
Fanatik.ro
Cine este fotbalistul din SuperLiga care a livrat informații în Grecia despre Universitatea Craiova: „El e foarte mobil și ține mingea”
Capital.ro
Se pregătește un partid pentru Călin Georgescu: Un brand autodefinit drept mesianic. Nu va renunța!
Playtech.ro
Cât contează salariul din ultimii ani la calculul pensiei. Exemple concrete de calcul
Adevarul
Va reuși UE să finanțeze Ucraina cu banii Moscovei? Ce spun eurodeputații români
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ce au găsit specialiștii legiști pe corpul neînsuflețit al Rodicăi Stănoiu, fosta ministră a Justiției. Autopsia a fost finalizată
iamsport.ro
Șocant! Ce a pierdut un român în Donbas în urma războiului din Ucraina: 'Vor intra în posesia Rusiei'
MediaFlux
Dispare ajutorul de șomaj din România? Anunțul zilei
stirilekanald.ro
Tragedie într-o școală din Rusia. Un elev de 10 ani a fost ucis de un coleg de 15 ani. Criminalul a filmat atacul
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”