DISPUTA pe Consiliul European. Ce îi transmite Băsescu lui Ponta

Preşedintele Băsescu a precizat, marţi, întrebat despre reprezentarea la Consiliul European, că nu comentează declaraţiile premierului, dar că "România are Constituţie, preşedinte ales, Guvern aprobat de Parlament".
Romania TV
22 mai 2012, 10:08
DISPUTA pe Consiliul European. Ce îi transmite Băsescu lui Ponta

„Permiteţi-mi să nu comentez declaraţiile premierului. România are Constituţie, preşedinte ales, Guvern aprobat de Parlament. Sunt convins că aceste instituţii, toate la un loc, au de făcut un singur lucru: să respecte Constituţia„, a spus Băsescu, citat de Mediafax.

El a răspuns astfel la o întrebare referitoare la intenţia anunţată de Victor Ponta de a solicita un punct de vedere al Parlamentului cu privire la mandatul de reprezentare la Consiliul European din 28 iunie.

De asemenea, întrebat dacă premierul Ponta l-a anunţat despre vizita sa în Afganistan, la trupele româneşti dislocate acolo, Băsescu a spus râzând: „Vă asigur că am aflat”.

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că solicită Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor să organizeze un plen comun în care Parlamentul să decidă mandatul pentru Consiliul European şi pe cel pe care îl consideră îndreptăţit să reprezinte România la summit-ul din 28 iunie.

Anunţul a fost făcut după şedinţa de luni a liderilor USL. Înaintea şedinţei USL, Victor Ponta a declarat că, dacă şeful statului, Traian Băsescu, va merge miercuri seară la dineul informal de la Bruxelles, unde se discută probleme care ţin de Guvern, atunci va merge pentru a mânca şi a glumi, întrucât nu are atribuţii pe probleme de politică economică.

„Miercuri seară este o cină informală pe probleme care privesc activitatea Guvernului. Domnul preşedinte Băsescu, dacă merge miercuri la cină, o să meargă să mănânce şi să glumească cu ceilalţi, că pe probleme economice şi de politică economică nu are nici atribuţii, nici sprijinul, nici al majorităţii parlamentare, nici al Guvernului”, a subliniat Ponta.

În ceea ce priveşte Consiliul European din 28 iunie, Ponta a precizat că oricine ar merge din partea României trebuie să aibă un mandat.

Tot în cursul zilei de luni, Victor Ponta a declarat că va trimite la Parlament solicitarea privind mandatul pentru reprezentarea României în Consiliul European după şedinţa de Guvern de miercuri, arătând că această cerere este un act al Executivului, nu al său personal.

Vom reveni cu amănunte.

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Fiica lui Sile Cămătaru, jignită în ultimul hal: “O găsim la vitrină…”. Cum a reacționat
Fanatik.ro
Problemele medicale cu care se confruntă o cunoscută tenismenă. A decis să nu mai ascundă nimic
Capital.ro
Călin Georgescu i-ar putea lua locul lui Ilie Bolojan? George Simion face noi dezvăluiri: E o chestiune logică
Playtech.ro
Ce este recesiunea economică şi cum afectează cetăţeanul de rând. Ce trebuie să faci ca să nu pierzi bani
Adevarul
Șoc în fotbal: fostul portar Alex Manninger a murit într-un accident rutier îngrozitor. A intrat cu mașina într-un tren de pasageri
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Lucescu, dezvăluirea care îți va rupe sufletul. ”Și-a dorit să mergem împreună, dar n-am mai apucat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
17 persoane și-au pierdut viața şi aproape 100 au fost rănite, după ce Rusia a atacat Ucraina cu drone şi proiectile. Cum a răspuns Kievul
iamsport.ro
Fotbalistul Generației de Aur, suspendat 6 luni de Mircea Lucescu pentru că a luat o boală cu transmitere sexuală
MediaFlux
Izvorul Tămăduirii 2026. Tradiții și miracole în Vinerea Luminată. Ce este interzis și ce este obligatoriu astăzi
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj