Dacian Cioloş: Sper ca ANAF să nu mai devină o sperietoare a mediului economic

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie să facă puntea de legătură între mediul privat și Guvern și să nu mai devină "o sperietoare" a mediului economic, ci un partener, a declarat, joi, premierul Dacian Cioloș.
Filip Stan
26 mai 2016, 18:39
Dacian Cioloş: Sper ca ANAF să nu mai devină o sperietoare a mediului economic

Pentru a putea susține creșterea economică și dezvoltarea economică avem nevoie de politici publice performante care trebuie susținute cu bugete adaptate la nevoi și, de aceea, avem și noi în perspectivă nu doar ideea de a crește bugetul, pentru că își are limitele lui, dar de a folosi cât mai bine alocările bugetare, banii pe care îi colectăm de la dumneavoastră, de la contribuabili. Și aici, sigur, ANAF își are rolul, care sper eu să nu mai devină o sperietoare a mediului economic, ci un partener. E drept că pe ANAF există câteodată presiuni pentru a colecta bani la buget, însă cred că aceste presiuni n-ar trebui să fie cele care să ducă la o performanță a colectării la buget, ci această performanță ar trebui să vină, în primul rând, din reducerea evaziunii fiscale și dintr-o contribuție voluntară, să spun, în acest proces de colectare”, a afirmat Dacian Cioloș, la Gala Premiilor Capital.

Citeşte şi Fiscul îţi lipeşte lista de datorii pe uşă din 2017. Explicaţia ministrului: Sunt situaţii în care unii au uitat de ele

Premierul a adăugat că ANAF este o instituție-cheie pentru buget și ar trebui să fie și în relația cu mediul de afaceri.

Aici sper să putem lucra în continuare, pentru că eu am obsesia mea, să spun așa, legat de rolul acestei instituții în cadrul politicilor guvernamentale și în legătură cu mediul de afaceri. E o instituție-cheie atât pentru buget și ar trebui să fie o instituție-cheie și în relația cu mediul de afaceri și trebuie să găsim punctul de echilibru, să punem cursorul la un punct de echilibru care să facă în așa fel încât noi să ne putem finanța politicile publice cu contribuțiile care ar trebui să vină spre stat, fără ca pentru aceasta să facem din ANAF, din când în când, așa cum s-a mai întâmplat, o instituție de forță. Ea ar trebui să fie o instituție care să facă puntea de legătură între mediul privat și Guvern (…) Avem nevoie de această instituție eficientă și din punctul nostru de vedere, dar ea trebuie să fie cât mai puțin birocratică„, a punctat Dacian Cioloș.

Prim-ministrul a mai afirmat că speră ca Guvernul să fie în continuare un partener al mediului de afaceri, care susține dezvoltarea economică a României.

Sectorul de business din România care susține dezvoltarea economică a țării și o susține atât de bine încât de câțiva ani de zile ne putem mândri, să spun, cu o creștere economică constantă și vreau să vă spun că, în cele câteva luni de când conduc Guvernul și am avut ocazia să mă întâlnesc cu mai mulți lideri politici din Europa sau din afara Europei, suntem invidiați din acest punct de vedere al creșterii economice de multe alte țări. Sigur că e bine când putem vorbi de creștere economică, pentru că asta ajută și la a atrage atenția investitorilor în România, am constatat-o și zilele trecute în Statele Unite„, a precizat Dacian Cioloș.

El a atras însă atenția că astfel de momente au și fragilitatea lor. „Astfel de momente au fragilitatea lor de care trebuie să ținem cont în deciziile noastre și mă refer aici mai ales în deciziile noastre, ale Executivului și ale mediului politic, instituțional (…) Bugetul pe anul acesta are o anumită fragilitate pentru că el a fost constituit ținând cont și de măsurile de relaxare fiscală care au fost decise tocmai pentru a da un imbold economiei, creșterii economice și sper să puteți să valorificați cât mai bine aceste oportunități și dumneavoastră, sectorul de business, privat, împreună cu sectorul de business cu capital de stat„, a completat Cioloș.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Cuvintele pe care Ladislau Boloni n-a mai apucat să i le spună niciodată tatălui său. Părintele s-a prăbușit în tribună și a murit
Capital.ro
Mii de pensionari riscă să rămână fără pensii. Fondul a pierdut jumătate din economii: Vinovăția urmează să fie stabilită
Playtech.ro
Când pot fi amendați șoferii pentru muzica dată tare sau claxonat excesiv. Prevederile din Codul Rutier
Adevarul
În ce orașe din România e cel mai scump să locuiești
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Maseuzele din Cluj, diagnosticate cu lepră, au avut zeci de clienţi. Printre aceștia s-au numărat chiar și artiști de la Untold
iamsport.ro
Cutremurător! Fostul căpitan din SuperLiga a ajuns să cerșească pe străzi: 'A ajuns boschetar, mi-a cerut un leu'
MediaFlux
Cum arată astăzi Adriela Morar, fosta concurentă de la „Dansez pentru tine”. Cu ce se ocupă în 2025
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul