Gheorghe Falcă, finul lui Băsescu, a fost achitat

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a fost achitat, marţi, de Tribunalul Alba în dosarul în care era judecat pentru luare de mită şi abuz în serviciu.
Romania TV
22 mai 2012, 11:20
Gheorghe Falcă, finul lui Băsescu, a fost achitat

Magistraţii Tribunalului Alba au decis achitarea primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, acuzat de infracţiunile de luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice, urmat de obţinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave, decizia fiind pronunţată în şedinţă publică, scrie Mediafax.

Tribunalul Alba a decis, totodată, achitarea celorlalte trei persoane judecate în acest dosar, fiind vorba despre Francisc Demeter, administrator al SC Elecon Plus SRL Arad, Radu Gavril Vasil, director al aceleiaşi firme, şi Florica Mioara Popa, şef Serviciu administrare patrimoniu în cadrul Primăriei Arad.

La şedinţa de judecată a Tribunalului Alba nu a fost prezent niciunul dintre cei patru acuzaţi, doar avocata primarului Gheorghe Falcă, Rodica Potra, care i-a comunicat decizia edilului imediat după ce a ieşit din sală.

Hotărârea Tribunalului Alba nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

Ultima înfăţişare în procesul în care primarul de Arad, Gheorghe Falcă, este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, a avut loc în 7 mai la Tribunalul Alba, edilul fiind prezent în faţa instanţei.

Gheorghiţă Mateuţ, avocatul principal al lui Falcă, a cerut achitarea, spunând că cele două fapte de care este acuzat Gheorghe Falcă, respectiv luare de mită şi abuz în serviciu, nu au existat şi nu există nicio dovadă că edilul a comis aceste fapte.

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, finul preşedintelui Traian Băsescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru fapte de corupţie.

Gheorghe Falcă este judecat din 2007 pentru o tranzacţie imobiliară suspectă făcută în anul 2005.

Alături de Gheorghe Falcă au mai fost trimişi în judecată Francisc Demeter, administrator al SC Elecon Plus SRL Arad, Radu Gavril Vasil, director al aceleiaşi firme, şi Florica Mioara Popa, şef Serviciu administrare patrimoniu în cadrul Primăriei Arad.

Anchetatorii au stabilit că, în cursul lunii martie 2005, în calitate de primar al municipiului Arad, Gheorghe Falcă, ar fi primit de la Francisc Demeter şi de la Radu Vasil un imobil mai valoros cu 111.550 de euro decât apartamentul dat la schimb. Această tranzacţie s-ar fi efectuat pentru ca, în schimb, primarul Falcă să-i favorizeze pe cei doi presupuşi mituitori în obţinerea, la un preţ subevaluat, a unui teren aparţinând Consiliului Local Arad, situat în centrul oraşului.

Potrivit procurorilor anticorupţie, Gheorghe Falcă ar fi primit de la cei doi o casă cu o suprafaţă de 242 metri pătraţi în centrul Aradului, dându-le în schimb un apartament la bloc cu trei camere, proprietate personală, cu o suprafaţă de 90 de metri pătraţi. Anchetatorii au stabilit că diferenţa valorică dintre cele două imobile este de 111.550 de euro. După trei săptămâni, cei doi au vândut apartamentul dobândit cu suma de 80.000 de euro.

Ulterior, Falcă ar fi făcut demersuri pentru ca Francisc Demeter şi Radu Vasil să dobândească un teren cu suprafaţa de 52.434 de metri pătraţi, situat în zona centrală a municipiului Arad şi pe care fusese amplasată fosta fabrică SC Zahăr SA Arad.

Potrivit DNA, în acest scop Gheorghe Falcă ar fi constituit o comisie de negociere, special pentru atribuirea acestui teren şi s-ar fi numit preşedinte al comisiei, din care făcea parte şi Florica Popa. Prin subevaluare, valoarea terenului a fost stabilită la 838.944 de euro, sumă cu care SC Elecon Plus SRL a cumpărat terenul de la Consiliul Local Arad.

După numai o zi de la încheierea tranzacţiei, cumpărătorii ar fi vândut terenul la un preţ de 2.936.304 de euro unei alte societăţi comerciale, rezultând o diferenţă în plus de 2.097.360 de euro faţă de suma plătită pentru acelaşi teren. Anchetatorii au stabilit că suma reprezintă prejudiciul suferit de Consiliul Local Arad şi, totodată, avantaj patrimonial obţinut de reprezentanţii SC Elecon Plus SRL. Pentru recuperarea prejudiciului, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile şi mobile aparţinând celor patru inculpaţi.

Falcă a fost deferit justiţiei pentru luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice, urmat de obţinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave. Francisc Demeter şi Radu Vasil sunt judecaţi pentru dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu, iar Florica Popa, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, urmat de obţinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave.

Procesul în care primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a fost judecat pentru fapte de corupţie a fost strămutat, de aproximativ un an, de la Arad la Alba, în urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

DailyBusiness
Pensii 2025. Cu cât vor scădea pensiile de peste 3000 de lei, de la 1 august, după taxarea CASS
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Irina Columbeanu a spus tot despre iubitul francez! „Sunt deschisă!“
Fanatik.ro
Bărbatul care a lovit o femeie de faţă cu fiica ei rupe tăcerea: „M-a lovit și m-a mușcat!” Scandalul din parc explodează la Cluj. Exclusiv
Capital.ro
Decizie fără precedent pentru cei care au cont la bancă. Se dau banii înapoi. Taxele au fost declarate ilegale
Playtech.ro
Anunț oficial de la PPC România. Cât vor plăti clienții acum pentru energia electrică
DailyBusiness
Gigi Becali, afectat de măsurile de austeritate anunțate de Guvernul Bolojan. Ce pensie va avea de la 1 august
Adevarul
Momentul în care un tânăr de 18 ani vandalizează un semafor pietonal în Pitești
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Inflația accelerează: Românii, tot mai afectați de valul scumpirilor
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut a fost găsit mort în burta unui piton de 8,5 metri, în Indonezia
Cancan.ro
Milionarul Mihai Bizu, care a încercat să-și înece soția în jacuzzi, și-a primit SENTINȚA! Cât va sta în spatele gratiilor
Playsport.ro
Dacă routerul WiFi are port USB, atunci ai o comoară. Iată cum îl transformi într-un...
Capital.ro
Elena Udrea, răzbunată?! Ce se întâmpla, de fapt, după gratii. Abia acum se află adevărul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
stirilekanald.ro
Infern după inundațiile din Texas: crește bilanțul la 82 de morți. Mai multe fete din tabăra de vară, încă dispărute
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Amendă fără precedent pentru românii care stau la bloc!
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Satul care a devenit „capitala trandafirilor” din România