Augustin Zegrean: Prima mare realizare a fost ocuparea Daciei de către romani, a venit lumea civilizată peste noi

Actuala Constituție este foarte modernă, pentru că a permis aderarea României la NATO și UE, a declarat președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean. El consideră această Constituţie cea mai mare relizare de la Decebal încoace.
Filip Stan
27 mai 2016, 13:55
Augustin Zegrean: Prima mare realizare a fost ocuparea Daciei de către romani, a venit lumea civilizată peste noi

„Am scris această Constituție și istoria ne-a confirmat că este o Constituție bună pentru că, sub această Constituție, România a aderat la NATO și UE. Aderarea României la UE o consider cea mai mare realizare a românilor de la Decebal încoace. Prima mare realizare a fost ocuparea Daciei de către romani, pentru că atunci a venit lumea civilizată peste noi și acum s-a întâmplat același lucru. Șansa noastră este aceasta: cu Europa înainte!”, a spus Zegrean.

În opinia președintelui CCR, Constituția din 1923 ar fi valabilă și astăzi pentru că ”spunea tot ce trebuia spus”, fiind cea care a stat la baza actualei Constituții adoptate în 1991.

Președintelui CCR, Augustin Zegrean, i s-a decernat vineri titlul de Doctor Honoris Causa al Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava, pentru promovarea universității sucevene pe plan național și internațional.

După festivitatea de decernare a acestui titlu, Zegrean a susținut o prelegere privind evoluția ideii de constituționalitate la români.

Citeşte şi: CCR îl dă în judecată pe jurnalistul Liviu Avram

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Încă o despărțire în casa Mireasa! Maria și Valentin au încheiat relația: „Nu a fost capabil”
Fanatik.ro
Meriton Korenica și Valentin Crețu, titulari în derby-ul Dinamo – FCSB! Echipele de start. Update exclusiv
Capital.ro
Alexandru Rogobete avertizează asupra unui nou val de plecări ale medicilor: Soluția nu este să tăiem veniturile
Playtech.ro
Ce nu ai voie să faci în primul an de permis. Regulile pentru șoferii începători în 2026
Adevarul
Miracolul în Nepal: al treilea muncitor a fost scos în viață dintr-un tunel, după zece zile. „Una dintre cele mai mari operațiuni de salvare din secolul XXI”
wowbiz.ro
Anda este adolescenta din Gorj care a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital! Fata de 14 ani a fost adusă în stare gravă, în urma unor complicații
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără însărcinată în 15 săptămâni și-a pierdut viața după ce și-a prins părul într-un kart. Cum s-a petrecut tragedia
iamsport.ro
Fostul finanțator din Liga 1 acuză direct: ”Mihai Rotaru e tot Gigi Becali! Coelho nu face schimbările la Craiova”
MediaFlux
Răsturnare de situație în războiul din Ucraina. Putin a ordonat încetarea atacurilor Update: Zelenski oferă reciprocitate
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor