Decizie amânată în cazul contestaţiei privind avertismentul CNCD dat lui Băsescu

Curtea de Apel Bucureşti a amânat, marţi, pentru 29 mai, pronunţarea unei decizii în cazul contestaţiei privind avertismentul Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD) dat preşedintelui Traian Băsescu pentru declaraţia referitoare la "urmaşii cu dizabilităţi" ai unui monarh.
Romania TV
22 mai 2012, 13:44
Decizie amânată în cazul contestaţiei privind avertismentul CNCD dat lui Băsescu

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au finalizat în 15 mai dezbaterile în cazul contestaţiei formulate de Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) privind decizia CNCD de sancţionare a preşedintelui cu avertisment pentru afirmaţiile acestuia referitoare la „urmaşii cu dizabilităţi” ai unui monarh.

Instanţa a anunţat atunci că o decizie va fi pronunţată în 22 mai. Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au amânat, marţi, până în 29 mai decizia în această cauză, pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar copia hotărârii CNCD.

În 17 octombrie 2011, preşedintele Traian Băsescu a fost sancţionat cu avertisment de CNCD în cazul declaraţiilor făcute într-o emisiune televizată referitoare la „urmaşii cu dizabilităţi” ai unui monarh. Băsescu afirma atunci, referindu-se la monarhie, că „80% din români sunt convins că vor să îşi aleagă şeful de stat”. „Bun, rău, dar ştiu că îl schimbă. Ce te faci cu unul care e pe viaţă şi mai lasă şi moştenitori? Dacă iese vreunul cu dizabilităţi, ce te faci? Rămâi cu el şef de stat?”, a spus atunci şeful statului.

Membrii CNCD au calificat declaraţia ca fiind faptă de discriminare. Reclamaţia a fost făcută de senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu şi de reprezentanţii FACIAS. Decizia CNCD a fost contestată de FACIAS la Curtea de Apel Bucureşti în decembrie 2011.

Organizaţia a solicitat instanţei anularea avertismentului dat de CNCD preşedintelui Traian Băsescu şi schimbarea sancţiunii cu amenda administrativă.

La ultimul termen de judecată, un reprezentant al FACIAS a cerut judecătorului admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi obligarea CNCD la aplicarea unei amenzi administrative în cazul preşedintelui, pentru declaraţiile acestuia. Reprezentantul FACIAS a arătat că până în prezent CNCD l-a avertizat de trei ori pe preşedintele Traian Băsescu în cazul unor declaraţii ale sale, precizând că este cazul ca măsurile aplicate şefului statului să evolueze, în acest caz particular fiind nevoie de amendarea administrativă a acestuia.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
La 4 ani de la retragerea din activitate, Ana Maria Brânză face un anunț neașteptat. Cum se simte acum, de fapt ”Am început să caut ajutor”
Capital.ro
Doliu în televiziune! Cel mai frumos actor actor s-a stins din viață. Toată lumea l-a văzut în seriale la TV
Playtech.ro
Câţi de 9 vezi în imaginea de mai jos: ai 20 de secunde la dispoziţie pentru a da răspunsul corect
Adevarul
Putin s-a adresat națiunii având în spate o hartă uriașă a Rusiei. Cum stau lucrurile în realitate pe câmpul de luptă din Ucraina, potrivit analiștilor
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Cum a ajunbs România bătaia de joc a importatorilor. Mâncăm "furaje pentru animale"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet