Poliţia bulgară a arestat 60 de refugiaţi care proveneau cel mai probabil de la Idomeni

60 de imigranți, despre care se crede că sunt refugiați proveniți de la tabăra improvizată din Idomeni, din Grecia, evacuată în această săptămână, au fost reținuți în Bulgaria pentru că au intrat ilegal în țară, a informat sâmbătă Ministerul de Interne bulgar, transmite EFE.
Iulian Tudor
28 mai 2016, 15:59
Poliţia bulgară a arestat 60 de refugiaţi care proveneau cel mai probabil de la Idomeni

Migranții, a căror naționalitate nu a fost făcută publică, au intrat prin regiunea Petrich, în sud-vestul Bulgariei. Autoritățile de la Sofia negociază cu omologii eleni retrimiterea acestor persoane pe teritoriul grec, transmite EFE, preluată de Agerpres.

La rândul său, Ministerul Apărării din Bulgaria a anunțat că au fost întărite controalele la frontiera cu Grecia cu ajutorul unor unități ale armatei.

Poliția greacă a evacuat tabăra improvizată de la Idomeni, aflată la frontiera cu Macedonia, unde se aflau mii de migranți după ce țările de pe așa-numita „rută a Balcanilor” (Macedonia, Serbia, Ungaria, Croația, Slovenia și Austria) și-au închis frontierele pentru refugiați.

Citeşte şi: Zeci de migranţi au reuşit să intre în Macedonia, pe la graniţa închisă cu Grecia

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Cutremur puternic de 7,1 grade pe scara Richter! Unde s-a produs | VIDEO
Fanatik.ro
Gigi Becali, tun de 15 milioane de euro înaintea returului cu Auda. Ce mega-afacere a încheiat patronul FCSB
Capital.ro
MADR deschide un apel de 14 milioane de euro. Cine poate obține finanțarea și ce condiții trebuie îndeplinite
Playtech.ro
Orașul din România care va produce drone militare. Devine un nou punct strategic pentru apărarea Europei
Adevarul
„Autostrada spre iad" a miliardarilor: sute de vile de lux, mistuite de cel mai devastator incendiu din istoria recentă a Franței
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 34 de ani și-a pierdut viața după ce și-a abandonat soția pe marginea unui drum din Italia. În mașină se afla și fiul lor de 9 ani
iamsport.ro
171 de luni de suspendare și aproape 375.000 de euro amenzi! Verdictul care lovește în plin un club din România
MediaFlux
Motivul pentru care identitatea piloților care au doborât dronele nu este făcută publică. Baza 86 Aeriană Borcea: Este o necesitate bazată pe reguli de securitate operațională
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România