DNA cere arestarea în lipsă a lui Elan Schwartzenberg

DNA a cerut, luni, arestarea în lipsă a omului de afaceri Elan Schwartzenberg, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la dare de mită într-un dosar disjuns dintr-unul al fostului primar al Constanţei Radu Mazăre.
Romania TV
30 mai 2016, 13:39
DNA cere arestarea în lipsă a lui Elan Schwartzenberg

Procurorii anticorupție au înaintat Tribunalului Bucureşti referatul cu propunere de arestare preventivă în lipsă pentru o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului, pe numele lui Elan Schwartzenberg. Surse judiciare citate de România TV susţin că o instanţă ar urma să ia în discuţie solicitarea DNA pe data de 9 iunie.

În ordonanța procurorilor se arată că în cursul anului 2011, inculpatul Schwartzenberg Emilian l-a ajutat pe Morgenstern Avraham, administrator unic al unei firme, să îi dea lui Mazăre Radu Ștefan, primarul municipiului Constanţa de la acea vreme, suma totală de 175.000 de euro pentru ca acesta din urmă să facă demersuri atât în cadrul atribuțiilor de serviciu cât și în afara (contrare) lor, astfel încât să faciliteze câştigarea, de către firma respectivă, în condiţii avantajoase, a unei licitaţii având ca obiect contractul de construire a Campusului social Henri Coandă în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro).

Anchetatorii arată că ajutorul acordat de Emilian Schwartzenberg a constat, pe de o parte, în faptul că a intermediat darea sumei de 175.000 de euro prin interpunerea, pe traseul banilor, a unei societăți offshore (societate al cărei beneficiar real era) și, pe de altă parte, a facilitat relația dintre Mazăre Radu Ștefan și Morgenstern Avraham, fiind prieten cu amândoi.

Societatea off shore este o societate înmatriculată în Insulele Virgine Britanice care avea deschise conturi în Liechtenstein. Toate operațiunile de transfer bancar erau ordonate de Schwartzenberg Emilian, în calitate de beneficiar real și puse în executare de o altă persoană.

„În cauză este necesară luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Schwartzenberg Emilian având în vedere că, pe de o parte, din probele cauzei rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa şi, pe de altă parte, că inculpatul s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală„, se arată în comunicatul DNA.

Procurorii DNA au dispus, în dosarul în care frații Radu și Alexandru Mazăre au fost trimiși în judecată, disjungerea în vederea continuării cercetărilor față de Emilian (Elan) Schwartzenberg, se arată în rechizitoriul întocmit în cauză.

Conform documentului, procurorii continuă cercetările față de Schwartzenberg sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la dare de mită, în vederea stabilirii justificării reale a tuturor transferurilor sumelor de bani primite de societatea sa de la două firme cipriote. Procurorii anticorupție arată în rechizitoriu că Schwartzenberg a acționat ca un „liant” între omul de afaceri Avraham Morgenstern și fostul primar al Constanței.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată sub control judiciar pe Radu Mazăre, la data faptelor primar al municipiului Constanța, pentru luare de mită și fals în declarații. În același dosar a fost deferit justiției și fratele său, senatorul Alexandru Mazăre, pentru complicitate la luare de mită și fals în declarații.

Al treilea inculpat din dosarul instrumentat de DNA este omul de afaceri Avraham Morgenstern, acuzat de săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Acuzațiile au legătură cu programul de construire de locuințe modulare grupate în campusul social „Henri Coandă”, lansat în anul 2011 și aprobat prin hotărâre a Consiliului Local Constanța.

DailyBusiness
Cât a ajuns să coste o franzelă albă după majorarea TVA-ului. Șeful ROMPAN anunță noi scumpiri: ”Prețul pâinii va mai crește. Avem impozite mai mari de plătit”
Spynews
Insula Iubirii. George Jaguarul, dezvăluiri din viața personală. Ispita, vânată de femei înainte să participe la emisiune: "Miere pentru albine"
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Va fi înmormântat Ion Iliescu cu onoruri militare? Ce se știe despre momentul în care fostul președinte va fi condus pe ultimul drum
Capital.ro
Ion Iliescu va fi înmormântat cu onoruri militare? Ce spune legea despre înmormântarea unui fost președinte
Playtech.ro
Singurii pensionari care sunt scutiți de CASS, chiar dacă au pensii peste 3000 lei
Adevarul
Salvamar: „Am fluierat după un bărbat care înota departe de mal și a strigat la mine: «Ce fluieri, mă, ești la oi?». Adulții se cred dumnezei“
wowbiz.ro
Anunț oficial! Cât vor fi bursele elevilor în anul școlar 2025-2026. Ministrul Educației a explicat care sunt criteriile de acordare: „Meritul trebuie să fie merit”
Evz.ro
Slăbiciunile lumești ale lui Ion Iliescu. Cea mai tare beție și unica iubire
Prosport.ro
FOTO. „Asta e artă”. Vedeta a renunțat complet la haine de ziua ei
kanald.ro
Cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă s-a produs
Cancan.ro
Magdalena Șerban, angajată la o firmă privată! Criminala de la metrou muncește din închisoare
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. A fost un titan, un munte de talent. Toată lumea l-a iubit
StirileBZI
Dezastru în sănătate! Schimbările de la 1 august lovesc milioane de români. Cine pierde asigurarea medicală
stirilekanald.ro
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Valentin, bărbatul ucis de propriul cumnat. Familia este în șoc: „A continuat să-l lovească chiar și când era deja la pământ” O fetiță de 5 ani a rămas orfană de tată
Ilie Bolojan a vorbit cu primarii despre scăderea cheltuielilor: „Statul român nu mai are capacitatea financiară să susţină în continuare cheltuielile actuale cu administraţia publică”