Fost director şi angajaţi ai Institutului de Geologie al României, urmăriţi penal pentru abuz în serviciu

Un fost director, dar și mai mulți angajați ai Institutului de Geologie al României (IGR) au fost puși sub urmărire penală pentru abuz în serviciu într-un dosar instrumentat de Parchetul pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.
Romania TV
02 iun. 2016, 10:20
Fost director şi angajaţi ai Institutului de Geologie al României, urmăriţi penal pentru abuz în serviciu

Procurorii au dispus punerea în mișcare acțiunii penale față de inculpații Ștefan Grigorescu, la data faptelor director general al Institutului de Geologie al României, pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată, Eugen-Adrian Ilie, la data faptelor expert achiziții publice în cadrul IGR, pentru abuz în serviciu în formă continuată și două infracțiuni de fals intelectual, Mihaela Moisescu și Tania Paulina Robu, ambele îndeplinind, la data faptelor, funcția de director economic în cadrul IGR, pentru câte o infracțiune de abuz în serviciu.

De asemenea, Pavel Bogdan Babici, administrator al SC Tecon SRL, dar și societatea în cauză sunt urmăriți penal pentru complicitate la abuz în serviciu.

Procurorii spun că, în cursul lunii noiembrie 2011, între IGR și SC Tecon SRL s-a încheiat fără respectarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice un contract privind elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru „Reabilitarea și consolidarea a Muzeului Național de Geologie’, în valoare de 14.500 euro fără TVA, în condițiile în care elaborarea studiului de fezabilitate este prevăzută de H.G. nr. 28/2008 doar în situația obiectivelor de investiție noi.

Potrivit comunicatului, în cauză nu a fost efectuată o analiză reală cu privire la valoarea serviciilor prestate, stabilindu-se ca valoare o sumă mai mică de 15.000 euro în vederea alegerii procedurii de achiziție directă.

Potrivit Agerpres, anchetatorii spun că o parte din documente au fost întocmite, în fals, ulterior încheierii contractului, de către inculpatul Eugen Adrian Ilie.

„La data de 20.12.2011, între Institutul Geologic al României și SC Tecon SRL s-a încheiat un contract de prestări servicii de proiectare și întocmire a documentației tehnice complete necesare realizării obiectivului de investiții ‘Realizarea și modernizarea Muzeului Național de Geologie’, în valoare de 339.500 euro. Contractul a fost încheiat fără o analiză reală cu privire la valoarea serviciilor prestate și prin procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, aspecte care au dus la încălcarea legislației specifice privind achizițiile publice. De asemenea, au fost încălcare prevederile OUG 34/2006 și ale normelor de aplicare a acestora cu privire la documentația ce trebuie întocmită cu prilejul încheierii și derulării contractului”, se precizează în comunicat.

Conform documentului, polițiști specializați în investigarea fraudelor din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Sectorului 1 București, sub supravegherea procurorului de caz, au efectuat percheziții la cinci adrese, ridicând o serie de bunuri având legătură cu cauza.

De asemenea, inculpatul Eugen Adrian Ilie a fost reținut și prezentat, la data de 31 mai, cu propunere de arestare preventivă, cerere respinsă de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București, care, a dispus măsura preventivă a controlului judiciar. Totodată, procurorii au dispus măsura controlului judiciar și față de Pavel Bogdan Babici.

Procurorii au instituit sechestru asupra bunurilor inculpaților pentru recuperarea prejudiciului total cauzat Institutului Geologic al României în cuantum de 354.000 euro.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imagini de la priveghiul interlopului Ilie Bălăceanu, pe lux și opulență! Casa lui, plină ochi
Fanatik.ro
Fotbalistul de la FCSB care l-a șocat pe Andrei Nicolescu: „E ireal cum a reușit să păcălească și să stea în teren!”
Capital.ro
Permisul auto digital schimbă regulile pentru șoferi. Ce pregătește UE după 2026 și ce vor face cei care-l refuză
Playtech.ro
Poți închiria, modifica sau vinde un imobil dacă ai doar drept de folosință? Ce prevede legea în România
Adevarul
Răsturnare de situaţie în cazul copilului de 2 ani mort lângă un tobogan gonflabil. Care este, de fapt, cauza decesului
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este băiețelul care și-a pierdut viața în timp ce se afla pe un tobogan gonflabil, în Satu Mare. Părinții sunt devastați
iamsport.ro
Cristi Chivu este supărat pe un antrenor român: ”Nu uită chestia asta!”
MediaFlux
Ce este complet interzis să faci în cele două zile de Rusalii! Toți credincioșii trebuie să știe asta pe 31 mai și 1 iunie 2026
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți