Mireasă arestată la propria nuntă pentru crimă

Poliţia a stricat ziua nunţii pentru doi tineri care tocmai se căsătoriseră, arestând mireasa exact după ceremonie, pentru că ar fi bătut un bărbat care a murit ulterior în urma violenţelor.   
Romania TV
23 mai 2012, 17:36
Mireasă arestată la propria nuntă pentru crimă

Poliţia a arestat o femeie în vârstă de 22 de ani din republica Udmurtia chiar în ziua nunţii pentru că ar fi bătut un bărbat care îi datora bani, potrivit RiaNovosti.

Femeia, căreia nu i-a fost dezvăluit numele, a consumat alcool în noaptea dinaintea nunţii când un bărbat care îi datora bani, în vârstă de 45 de ani, i-a făcut o vizită.

Bărbatul a făcut însă o greşeală fatală – nu a adus banii pe care îi datora, ceea ce a făcut-o pe femeie să-l bată crunt în curtea casei, în faţa logodnicului, care consumase şi el o cantitate impresionantă de alcool şi care nu a intervenit.

Deşi mai mulţi localnici au găsit trupul fără suflare al bărbatului a doua zi, asta nu i-a împiedicat pe cei doi tineri să meargă înainte cu planurile de nuntă.

Femeia a fost însă reţinută după ce a mers la starea civilă şi riscă 15 ani de închisoare dacă va fi găsită vinovată.