Ion Iliescu: „Geoană şi-a tăiat singur craca de sub picioare”

Ion Iliescu a declarat, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, în care s-a dat undă verde excluderii lui Mircea Geoană din partid, că şeful Senatului "şi-a tăiat singur craca de sub picioare". Înainte de şedinţă, Iliescu spunea că ar fi bine ca Geoană să rămână şi în partid şi la Senat.
Romania TV
14 nov. 2011, 14:55
Ion Iliescu:

Preşedintele de onoare al PSD a arătat că „ieşirile publice” ale lui Mircea Geoană sunt dincolo de reacţia firească cu partidul din care face parte”. „Ieşirile lui la rampă, ieri conferinţa de presă, ştia că va fi Comisia (de integritate – n.r.), l-a contestat pe preşedintele Comisiei, a cerut revocarea lui, adică toate aceste jocuri sunt nefireşti”, a spus Iliescu, potrivit Mediafax.

Iliescu a arătat că, în urmă cu un an, când s-a mai luat în discuţie excluderea lui Geoană din PSD şi BPN a decis suspendarea lui, el s-a opus excluderii. „Eu atunci m-am opus excluderii şi toţi îmi reproşează acum că nu s-a luat măsura la timp. A fost o suspendare, nu a tras învăţămintele din treaba asta, ce să îi fac? Asta e viaţa. Eu nu am motive ca să am simpatii deosebite pentru Geoană, în acelaşi timp eu nu am ostilitate pentru nimeni. Eu am ceva vârstă, am acumulat o experienţă de viaţă, sunt ceva mai tolerant şi vreau să fiu mai tolerant, dar sigur că există limite, există reguli, există un statut, toate se judecă în fel şi chip”, a spus preşedintele de onoare al PSD.

Întrebat dacă Geoană a trecut peste aceste limite, Iliescu a răspuns: „Demult”.

Înainte să intre în şedinţa BPN, Ion Iliescu aprecia că Mircea Geoană ar trebui să rămână şi în partid şi la Senat.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că BPN a votat unanim ca recomandarea Comisiei de integritate de excludere a lui Mircea Geoană din partid să fie supusă dezbaterii Comitetului Executiv.

 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Cine este Kimi Antonelli, puștiul de 20 de ani care a spulberat recordurile din Formula 1! Pariul de geniu al lui Toto Wolff a rescris istoria
Capital.ro
Fondul de rulment, obligatoriu la bloc. Ce se întâmplă cu banii și când îi pot primi înapoi proprietarii
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensia ta dacă nu ești acasă când vine poștașul. Cum se pot recupera banii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT