BNR: 4.000 de oameni au cerut să-şi dea casa în baza Legii dării în plată

Numărul celor care au cerut să-și dea cheile de la casă în baza Legii dării în plată este de 4.000 de persoane, a declarat miercuri, într-o conferință de specialitate, Eugen Rădulescu, directorul Direcției de Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naționale a României.
Filip Stan
08 iun. 2016, 09:37
BNR: 4.000 de oameni au cerut să-şi dea casa în baza Legii dării în plată

„Din 2013 am reintrat pe o pantă pozitivă atât în privința activelor imobiliare cât și a activelor financiare nete. Mă tem că anul 2016 nu va mai fi la fel. Aștept pentru a doua parte a anului dacă vom avea în continuare Legea dării în plată în funcțiune ca valoarea activelor imobiliare să scadă. Piața va fi depresată, va intra într-un proces de comprimare ceea ce va duce la scăderea valorii tuturor activelor imobiliare. Nu toți vrem să ne vindem casa acum, numai că există un factor psihologic care contează și care se va manifesta din păcate în continuare în sensul că vom observa că suntem mai puțin bogați pentru că apartamentele și toate activele imobiliare pe care le avem nu mai valorează cât valorau. Nu să să fie o compresie de mare dimensiune. Noi anticipăm că se va opri între 5 — 10% dar gândiți-vă că asta înseamnă destul de mult față de totalul valorilor activelor imobiliare. Până în prezent numărul celor care au cerut să-și dea cheile în baza legii dării în plată sunt vreo 4.000 de oameni, 4.000 versus 10 milioane de deținători de active imobiliare. Asta este marea realizare a acestei legi”, a spus Rădulescu, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia în nicio altă țară din UE nu există o lege a dării în plată.

„Această inițiativă legislativă ne va costa pe toți foarte scump. Probabil că cineva va câștiga niște alegeri pe seama acestor lucruri, admițând cumva că până la alegeri oamenii nu se vor dezmetici și nu vor constata că de fapt au numai de pierdut din asta”, a mai afirmat oficialul BNR.

Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credit a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 28 aprilie și a intrat în vigoare în data de 13 mai.

Vezi si: Numărul românilor restanţieri la bănci a depăşit 728.000 în aprilie

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Marius Mitran, necruțător: „România B a fost un experiment. O tentativă eșuată în gândurile lui Hagi!”
Capital.ro
Salariu de 3.500 €/lună în Germania pentru o meserie banală. Ce primesc angajații romani după două luni
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Zeci de mii de români rămân fără pensie. Mai au doar o zi să trimită documentele obligatorii la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte