Maria Şarapova, prima reacţie după suspendarea pentru dopaj: Nu pot accepta o pedeapsă incorectă

Maria Şarapova a fost suspendată miercuri, pentru o perioadă de doi ani, pentru dopaj, la puţină vreme după anunţul Federaţiei Internaţionale de Tenis sportiva de 29 de ani postând un mesaj pe Facebook.
Filip Stan
08 iun. 2016, 16:36
Maria Şarapova, prima reacţie după suspendarea pentru dopaj: Nu pot accepta o pedeapsă incorectă

„După decizia de a mă suspenda doi ani, tribunalul Federaţiei Internaţionale de Tenis a ajuns la concluzia unanimă că nu am avut intenţia de a folosi meldonium. Tribunalul a înţeles că nu am căutat acest tratament la doctorul meu pentru a obţine performanţe mai bune.

ITF şi-a petrecut foarte mult timp şi a consumat multe resurse pentru a demonstra că am încălcat intenţionat regulile anti-doping, dar a ajuns la concluzia că nu am făcut asta. Trebuie să ştiţi că ITF i-a cerut tribunalului să îmi dea o pedeapsă de 4 ani, pentru încălcarea voită a regulilor, dar tribunalul a respins această cerere.

Citeşte şi Maria Şarapova a fost suspendată doi ani pentru dopaj. Cariera sa este practic încheiată

În timp ce tribunalul a ajuns la concluzia corectă că nu am încercat să încalc regulile, nu pot accepta o pedeapsă incorectă şi grea de doi ani. Chiar dacă tribunalul a hotărât că nu am încălcat legile intenţionat, nu mă va lăsa să joc în următorii doi ani. Voi face imediat apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

Mi-a fost dor să joc tenis şi mi-a fost dor de fanii mei extraordinari, care sunt cei mai buni şi mai loiali din lume. Am citit scrisorile pe care mi le-aţi trimis, dar şi postările de pe reţelele de socializare. Dragostea voastră m-a ajutat să trec mai uşor peste această perioadă. Vreau să susţin ce cred eu că este corect şi voi lupta să revin pe teren cât mai curând.

Cu dragoste, Maria.

P.S. Avocatul meu a pregătit un rezumat al felului în care procesul ITF merge şi m-am gândit să vă arăt şi vouă, pentru a afla ce cer regulile ITF„, a fost mesajul postat de Maria Şarapova, pe Facebook.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
El e bărbatul prins cu focuri de armă, în timpul unei acțiuni de amploare, în București. Tatăl lui e un fost şef din serviciul secret al MAI
Fanatik.ro
Dănuț Lupu, viral de ziua lui Gică Hagi: „Dacă la mașini e Mercedes și restul, la fotbaliști români avem Dobrin și restul!”. Exclusiv
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins una dintre figurile marcante ale României. Lasă în urmă o mare moștenire artistică
Playtech.ro
Compania care oferă curent electric mai ieftin şi decât Hidroelectrica în februarie 2026. Are cele mai mici preţuri
Adevarul
STENOGRAME Angajații CFR acuzați de mită s-au consultat cu ChatGPT înainte de audieri. „Vrei să îți spun cum să răspunzi?”
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„Drum lin către stele, frățiorul meu!” Mesajul plin de durere postat de fratele lui Edi, tânărul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma accidentului din Suceava
iamsport.ro
Fotbalistul pe care Mircea Lucescu îl vrea cu orice preț la echipa națională. FRF i-ar fi oferit avantaje financiare
MediaFlux
Ministrul Muncii confirmă ajutoare financiare pentru pensionarii cu pensii mici! Data la care vor fi dați banii
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil