Cele mai ciudate specii descoperite în 2011 FOTO

Anul 2011 ne-a adus o mulţime de specii noi, necunoscute ştiinţei până atunci. Ele includ o maimuţă cu nas cârn care strănută de fiecare dată când plouă, o tarantulă albastră şi un miriapod de mărimea unui cârnat.
Romania TV
24 mai 2012, 09:00
Cele mai ciudate specii descoperite în 2011 FOTO

Toate acestea fac parte din top 10 ale celor mai ciudate creaturi descoperite anul trecut, în zone izolate ale lumii.

Aceste zece specii au fost alese din alte 200 de specii nou descoperite, nominalizate de către un comitet internaţional, care speră să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă viaţa sălbatică.

Cea mai bizară creatură este o maimuţă care are nasul atât de cârn, încât de fiecare dată când plouă strănută, pentru că picăturile de apă în cad direct în nas. Ea a fost descoperită de cercetătorii de la Universitatea Cambridge în munţii din Burma şi se pare că ar fi mai puţin de 300 de exemplare rămase. Animalele îşi petrec zilele ploioase cu capul ascuns între genunchi.

Din cealaltă parte a lumii vine Tamoya ohboya, o meduză cu tentacule lungi roşii şi albe. Ea a fost găsită pe insula olandeză Bonaire, în vestul coastelor Venezuelei, iar numele vine de la exclamaţia celor care au fost înţepaţi „Oh boy!”.

Viermele Diavolului este organismul complex care trăieşte la ce la mai mari adâncimi de pe planetă. Are doar jumătate de milimetru lungime şi a fost descoperit într-o mină de aur sud africană, aflată la circa 1,6km adâncime, unde temperatura este de 37 grade Celsius.

Alte minuni includ tarantula lui Sazima, un păianjen albastru-aprins din Brazilia, o viespe micuţă din Spania, poreclită „bombardierul scufundător„, pentru că zboară la doar 2cm deasupra pământului pentru a prăda furnici, o ciupercă din Borneo care arată ca un burete de baie şi o miriapod gigantic din Tanzania.

Pe listă se află şi prima orhidee nocturnă din Papua Noua Guinee descoperită de cercetătorii de la Kew Gardens din Londra. Ea înfloreşte la ora 10 seara şi îşi închide petalele dimineaţa.

Profesorul Quentin Wheeler, de la International Institute for Species Exploration de la Universitatea Arizona spune că zeci de specii deosebite sunt descoperite în fiecare an. „Cu cât mai multe specii descoperim, cu atât mai deosebită este biosfera”, a spus Wheeler.

Cercetătorii estimează că sunt circa nouă milioane de specii de plante şi de animale pe Terra, însă au fost descoperite doar 10% din ele.

Tarantula lui Sazima

Meduza Tamoya ohboya

Orhideea nocturnă Bulbophyllum nocturnum

Viermele Diavolului

Viespea Kollasmosoma sentum

Ciuperca Spongiforma squarepantsii

Macul galben Meconopsis autumnalis, care înfloreşte toamna

Miriapodul-cârnat Crurifarcimen vagans

Cactusul plimbăreţ Diania cactiformis, fosila unui animal extinct, Lobopodia

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Alertă de căldură extremă în România! ANM a anunțat un nou val de temperaturi de 39 de grade
Fanatik.ro
Universitatea Craiova a transferat unul dintre cei mai promiţători jucători de la FC U! Reacţia lui Adrian Mititelu: „I-am zis că îl las oriunde, dar nu acolo!”
Capital.ro
BNS a sesizat Comisia Europeană și Parchetul European în legătură cu programul SAFE: Demersul are ca obiectiv exclusiv protejarea interesului public
Playtech.ro
Reguli noi pentru prima de carieră didactică 2026. Ce document trebuie încărcat obligatoriu în aplicația STS
Adevarul
Concursul pentru directorii de școli revine, dar nu va aduce liderii de care are nevoie educația
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
107 de milioane de lei! Fostul patron de la FCSB are un succes imens
MediaFlux
PAPARAZZI Gogoașă de la Trăsniți în NATO, șofer de ridesharing! Mașina de zeci de mii de euro pe care o conduce prin București fostul actor FOTO
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România