Bodu cere Curţii de Conturi să se autosesiseze în cazul ISC-Trofeul Calităţii

Eurodeputatul PDL Sebastian Bodu cere Curţii de Conturi să se autosesizeze în cazul renunţării Inspectoratului de Stat în Construcţii la recuperarea prejudiciului de 64,8 miliarde lei în Dosarul "Trofeul Calităţii", informează Mediafax.
Romania TV
24 mai 2012, 10:10
Bodu cere Curţii de Conturi să se autosesiseze în cazul ISC-Trofeul Calităţii

Bodu i-a trimis o scrisoare preşedintelui Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, să se autosesizeze cu privire la faptul că Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), prin reprezentantul său legal, Constantin Grăjdan, a renunţat la calitatea de parte civilă în dosarul „Trofeul Calităţii”, aflat în recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

„În motivarea solicitării sale, reprezentantul legal al ISC ignoră o hotărâre judecătorească prin care se stabileşte prejudiciul respectiv. Acesta consideră că relevantă nu este hotărârea judecătorească, ci raportul de expertiză contabilă, care stabileşte prejudiciul ca inexistent. Acest lucru nu poate fi reţinut de Curtea de Conturi deoarece expertiza contabilă (care nu poate răspunde oricum la obiective precum valabilitatea unor contracte sau capacitatea de reprezentare legală a structurilor interne ale ISC) este doar un mijloc de probă care a fost administrat de către instanţa de fond, alături de alte probe în dosar. Aşadar, relevanţa este exclusiv hotărârea instanţei de judecată, ISC neputându-se pronunţa asupra modului în care instanţa a administrat probele. Mai mult, nu are nici măcar interes, din punct de vedere juridic şi economic, să nu ţină cont de hotărârea instanţei prin care se constată calitatea sa de parte civilă, îndreptăţită la recuperarea prejudiciului de 64,8 miliarde lei de la inculpaţi”, adaugă eurodeputatul PDL.

În opinia sa, Curtea de Conturi ar trebui să declanşeze cu celeritate un control la ISC, nerecuperarea prejudiciului ca urmare a renunţării la drept urmând a fi imputabilă reprezentantului legal al ISC.

ISC a depus, marţi, la dosarul „Trofeul calităţii”, un document semnat de şeful instituţiei, Constantin Grăjdan, prin care arată că instituţia nu se constituie parte civilă în această cauză.

În acest sens, ISC a indicat raportul de expertiză contabilă care a concluzionat că, în urma organizării evenimentului denumit „Trofeul Calităţii în Construcţii”, în bugetul instituţiei nu a fost înregistrat vreun prejudiciu. Totodată, ISC a arătat că evidenţele contractelor cu instituţia nu relevă înregistrarea vreunui prejudiciu financiar-contabil, cerând instanţei supreme să aibă în vedere şi raportul Curţii de Conturi privind activitatea inspectoratului pentru anul 2004.

A doua zi după ce ISC a depus solicitatarea la completul de judecată al ICCJ, Grăjdan a fost demis de către Victor Ponta de la conducerea inspectoratului.

La termenul de miercuri al procesului, Completul de cinci judecători al instanţei supreme a ridicat din oficiu problema amânării judecării cauzei pe motiv că audierea inculpaţilor în faza recursului trebuie făcută în prezenţa tuturor acestora, miercuri constatându-se lipsa Dianei Gasparovici şi a Irinei Jianu.

În acest context, instanţa a amânat judecarea cauzei pentru 30 mai.

În 30 ianuarie 2012, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, de către ICCJ, în dosarul „Trofeul calităţii”, în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

În acelaşi dosar, Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcţii, a fost condamnată la şase de închisoare şi cinci ani de interzicere a unor drepturi, pedeapsă la care i s-a aplicat un spor de un an.

Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL şi soţii Marian Ioana şi Bogdan Popovici au primit fiecare câte şase ani de detenţie, la care s-a aplicat un spor de un an.

Decizia din ianuarie nu este definitivă, fiind contestată la completul de cinci judecători al instanţei supreme.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Cât stă, de fapt, băiatul lui Adi Mutu pe telefon. ”Briliantul” a dat cărțile pe față
Capital.ro
Ora de vară 2026 în România. Data când se schimbă ora în România. Se dă ceasul înainte cu o oră
Playtech.ro
Închiderea balcoanelor de la parter. Reguli de care să ţii cont în 2026
Adevarul
Ipoteză șocantă în cazul copilului căzut de la etajul 9: ce au observat vecinii înainte de moartea băiețelului de 5 ani
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Motivul ascuns al lui Donald Trump. Secretul din spatele războiului din Iran
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj