Anchetă a Protecţiei Copilului în cazul fetiţelor din Timişoara care au băut diluant

Soarta celor două fetiţe din Timişoara care au băut dintr-un diluant într-un moment de neatenţie a mamei lor se află acum în mâinile Protecţieie Copilului. Acestă autoritate va decide dacă mama lor va fi decăzută din drepturile părinteşti.
Romania TV
24 mai 2012, 12:41
Anchetă a Protecţiei Copilului în cazul fetiţelor din Timişoara care au băut diluant

Cele două fete au băut diluant în momentul în care au rămas singure în dormitor. Mama era într-o cameră învecinată şi le-a auzit ţipând. A chemat imediat ambulanţa.

Din fericire, fetele apucaseră să înghită doar câteva picături. Ele au fost internate la Spitalul de Copii din Timişoara, dar starea lor este bună.

Protecţia Copilului a deschis o anchetă în cazul celor două surori de 3 şi 5 ani din Timişoara  care au ajuns la spital după ce au băut diluant.

Ele ar putea fi luate din familie, dacă se dovedeşte că mama lor este de vină pentru incident. Cele două fete sunt acum internate la Spitalul de Copii din Timişoara, în stare stabilă.

Soarta micuţelor este acum în mâna inspectorilor de la Protecţia Copilului, care ar putea decide decăderea mamei din drepturile părinteşti.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Marius Corbu, culisele convocării în premieră a celui mai în formă român din cupele europene. De ce l-a chemat Gică Hagi. Exclusiv
Capital.ro
O schimbare importantă pentru românii cu salariu și venituri suplimentare. Cine ar putea scăpa de plata CASS
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
26 de județe ar putea dispărea din România. Cum ar arăta noua hartă administrativă și ce s-ar întâmpla cu Bucureștiul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT O cabană din stațiunea Straja a fost cuprinsă complet de foc
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Doar 15 județe rămase în urma reformei administrative propuse de PSD. Cum ar arăta harta României
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România