Biserica cu Sfinţi din Bucureşti va fi restaurată cu bani de la Ministerul Culturii

Ministerul Culturii a alocat suma de 40.000 de lei pentru resturarea picturii interioare şi exterioare de la Biserica cu Sfinţi din Bucureşti.
Alina Costache
13 iun. 2016, 14:03
Biserica cu Sfinţi din Bucureşti va fi restaurată cu bani de la Ministerul Culturii

Ministrul Culturii, Corina Șuteu, a aprobat noul Program Național de Restaurare. Pe lista monumentelor care urmează să fie restaurate a fost introdusă și Biserica cu Sfinți (sec.XVIII) din București, identificată în Lista Națională a Monumentelor Istorice categoria B-II-mA-19252, una dintre cele mai valoroase monumente de arhitectură de pe Calea Moșilor Vechi, arteră istorică a Bucureștiul aflată într-o stare avansată de degradare pe întregul segment dintre Piața Sfântul Gheorghe și bdul Carol I, precizează Ministerul Culturii într-un comunicta de presă.

În urma dialogului inițiat de Ministrul Culturii, Corina Șuteu, cu Patriarhia Română, având în vedere că lucrările de consolidare a Bisericii cu Sfinți au fost deja contractate, așteptându-se alocarea fondurilor din partea Consiliului Local al Sectorului 2, s-a stabilit ca lucrările de restaurare a picturii interioare și exterioare să fie finanțate de Ministerul Culturii – România prin Institutul Național al Patrimoniului Național – Programul Național de Restaurare.

Suma alocată de Ministerul Culturii este de 40.000 lei, urmând ca după finalizarea proiectului și stabilirea valorii lucrărilor de restaurare, să se aloce fondurile necesare pentru executare.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Gică Hagi, copleșit de gânduri în autocarul naționalei. Imaginea care spune totul după România – Bosnia 2-4
Capital.ro
Cât durează, de fapt, să încarci o mașină electrică: Diferențele dintre Level 1, 2 și 3. Cum alegi corect încărcarea mașinii
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Horoscop 29 septembrie 2026. Finalul lunii vine cu o răsturnare de situație! Bani pentru unii nativi, o veste surpriză și planuri schimbate peste noapte
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte