Promisiuni în sectorul 5: Reabilitarea COTEŢELOR şi spectacole la BAMBOO

Adrian Edu, candidat al Partidului României Europene pentru primăria sectorului 5, şi-a făcut public documentul programatic cu care se prezintă în faţa alegătorilor din sector. Primul punct al programului edilitar este reabilitarea caselor la curte şi a coteţelor aferente. Cât primăria se va ocupa de cele 84.000 de coteţe, proprietarii lor se vor putea relaxa în Parcul Sebastian cu bere gratis şi manele.
Adrian Ilie
24 mai 2012, 17:41
Promisiuni în sectorul 5: Reabilitarea COTEŢELOR şi spectacole la BAMBOO

Adrian Edu îşi legitimează candidatura prin faptul că este născut şi crescut în Bucureşti şi este cunoscut în zonele Rahova, Ferentari şi Sebastian. Apoi Edu este stupefiat de promisiunile elucubrante ale contracandidaţilor. „Sunt siderat de toate vrăjelile şi promisiunile tuturor ţăranilor care vor şmekeria sectorului 5„, scrie Adrian Edu în preambulului platformei sale electorale.

Aceasta este condensată într-o serie de obiective ambiţioase şi de o orginalitate incontestabilă. Ca exemplu, Edu nu va vinde gogoşi alegătorilor. Le va distribui gratis, cu dulceaţa de căpşuni aferentă. „Vreau să reabilitez toate casele la curte şi coteţele, vreau să demonstrez că se poate, în fiecare săptămână în parcul Sebastian manele şi bere gratis, toţi cetăţenii sectorului 5 vor primi gratuit transport cu metroul şi gogoşi cu dulceaţă de căpşuni. Autorizaţii pe raza sectorului 5 pentru vânzării la tarabe, afaceri cu găini şi gâşte, ţigării-rahat cu apă-seminţe de floarea soarelui şi cel mai important pensionarii vor primi gratuit tikete la teatru filme, circ, spectacole la Bamboo, pentru toţi romi din sectorul 5 vor primi gratuit bilete: tranvai-maxi-taxi-metrou (şi aşa nu cumpără nimeni)”, promite candidatul într-o versiune foarte condensată a viziunii sale urbanistice pentru sectorul diriguit actualmente de Vanghelie, un alt expert al exprimărilor livresc-rafinate.

Contactat de ROMÂNIATV.NET, Edu a detaliat unele dintre propunerile sale, piatra unghiulară a programului său fiind obiectivul reabilitării caselor şi coteţelor. „Sunt oameni care le curge apa în casă şi în coteţe. Toţi candidaţii spune că face şi drege, dar eu vreau să fac ceva pentru oameni (…) În sectorul 5 sunt 42.000 de case, fiecare cu două coteţe: unul pentru găini şi unul pentru câine”, a declarat candidatul Partidului României Europene.

Mai mult, Edu vrea să folosească aceleaşi coteţe pentru a repara ce vor să strice alţi candidaţi. „Dacă Silviu Prigoană spune că va ucide câinii din Bucureşti, eu îi voi băga în aceste coteţe”, a spus Edu. Întrebat dacă va oferi sanctuar tuturor potăilor din Capitală, Edu a fost cuprins de un acces de patriotism local: „Nu, doar celor din sectorul 5”.

Candidatul este încrezător şi în interesul pensionarilor privind activităţile cultural-artistice din clubul Bamboo. „Da, bineînţeles că vor veni. În fiecare săptămână, 50 de pensionari vor merge în Bamboo”, spune Adrian Edu. Întrebat dacă nu este discriminatorie faţă de populaţia minoritară reducerea la transportul în comun de care vor beneficia romii, Edu a negat cu hotărâre. „Nu este nicio aberaţie, nimic discriminatoriu. Oricum, romii din sector nu cumpără niciunul bilet”, a motivat rivalul lui Vanghelie.

Întrebat de unde va găsi sursele de finanţare pentru un program aşa ambiţios, Edu susţine că banii vor fi suficienţi dacă se va face o prioritizare a programelor primăriei. „Decât să cumpăr panseluţe, borduri noi şi garduri la copaci, mai bine fac ceva pentru oameni”, a asertat Adrian Edu.

Programul prezentat de el a avut un „preview” în urmă cu două săptămâni când a anunţat ca va planta pomi fructiferi în staţiile de tamvai şi pepeni pe maidanele sectorului.

Edu Adrian candidează la primăria sectorului 5 din partea Partidului România Europeană. Pe contul său de Facebook, se prezintă că este expert la primăria Capitalei şi că a absolvit Universitatea Dimitrie Cantemir.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Ce transferuri vrea să facă Gigi Becali la FCSB! Lista anunțată în direct după discuția cu Mihai Stoica
Capital.ro
Elena Udrea e cea mai fericită: Dorința mea a fost împlinită de Dumnezeu! A anunțat personal
Playtech.ro
Ce nu știi despre veniturile extrasalariale – când se lasă cu taxe și impozite suplimentare. Așa se stabilește CAS și CASS, conform ANAF
Adevarul
„Lui Trump îi va plăcea de Nicușor Dan”. Soluțiile unei experte de la Washington pentru reinventarea relațiilor româno- americane
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Apropiații își iau rămas-bun de la Ștefania Szabo. Cuvintele îndurerate rostite de colegi la căpătâiul acesteia: „Uită-te la ea...”
iamsport.ro
Ion Țiriac, donație substanțială pentru românii năpăstuiți de soartă! Ce sumă de bani pune la dispoziție miliardarul pentru victimele inundațiilor care au făcut prăpăd în țară
MediaFlux
Începe recrutarea! Femeile vor intra în armată
stirilekanald.ro
"N-a făcut nici infarct, nici AVC, plămânii ei...." De ce a murit, de fapt, Ștefania Szabo! Legiștii au făcut descoperirea
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai