Urinezi des? Ce poate fi?

Simți nevoia să mergi des la baie deși nu consumi multe lichide? Nu trece cu vederea acest aspect, fiindcă poate semnala anumite probleme de sănătate.
Alina Costache
15 iun. 2016, 09:32
Urinezi des? Ce poate fi?

În funcție de volumul de lichide și de intervalul orar în care le bem, specialiștii urologi spun că este normal să avem până la 7-8 urinări pe zi. Cu toate acestea, vizita la medic este necesară dacă episoadele de urinare sunt tot mai dese (atât pe timpul zilei, cât și noaptea) ori dacă ajung să ne fie afectate activitățile de peste zi.

Pot semnala anumite boli

Deseori punem urinările frecvente pe seama schimbărilor pe care le facem în alimentație, a unei sarcini, a administrării de medicamente diuretice (favorizează eliminarea apei din organism) sau a cantității mai mare de lichide pe care le bem seara, înainte de culcare. De asemenea, episoadele dese de urinare mai pot fi cauzate și de unele afecțiuni pe care nu știm că le avem.

„Infecțiile de tract urinar, dar și diabetul zaharat se numără printre bolile care pot fi semnalate prin nevoia de a merge mai des la baie pentru a urina. Lista poate fi completată și de unele probleme ale prostatei (de natură benignă sau malignă) sau de o disfuncție neurologică a vezicii urinare care îi provoacă acesteia contracții involuntare neașteptate (persoana nu numai că simte nevoia de a merge la baie mai des, ci poate pierde și urină)”, explică Radu Maxim, medic specialist urolog în cadrul Spitalului European Polisano, Sibiu.

De ce analize este nevoie

Pentru a diagnostica posibilele cauze care duc la apariția episoadelor dese de urinare, medicul va pune mai multe întrebări pacientului: despre obiceiurile alimentare, aspectul urinei, dar și celelalte simptome care sunt asociate.

De asememea, persoanei i se va recomanda să completeze un jurnal micțional timp de trei zile (tabel în care să noteze ora și cantitatea de urină măsurată cu un pahar gradat).

Ulterior, se indică și unele analize medicale, printre care sumarul și sedimentul urinar (se poate observa prezența de bacterii, leucocite sau pierderea de glucoză prin urină), urocultura, dar și probele de funcție renală și glicemia.

Dacă diagnosticul nu se poate pune în urma acestor investigații, specialistul mai poate recomanda ecografia de tract urinar (pentru a depista problemele renale și cele ale prostatei), dar și testele urodinamice (pot verifica funcțiile de umplere și de golire ale vezicii).

Alte cauze posibile ale urinării frecvente:

– vaginita și gonoreea;

– apariția tumorilor la nivelul vezicii urinare/ a prostatei;

– boala inflamatorie pelvină;

– vezica hiperactivă;

– starea de anxietate;

– litiaza vezicii urinare;

– prezența pietrelor la rinichi;

– unele anomalii congenitale (prezente la naștere) ale tractului urinar.

INFO: Trebuie să mergi cât mai repede la medic dacă apare sânge în urină sau dacă se schimbă culoarea ei (devine maronie sau nuanța este mai închisă).

Dr. Radu Maxim, medic specialist urolog în cadrul Spitalului European Polisano, Sibiu

După identificarea cauzelor urinării frecvente și încadrarea acestora în tabloul unei anumite patologii se pot începe tratamentele specifice acestor afecțiuni.

Pentru cauzele legate de obiceiuri alimentare se recomandă evitarea produselor iritante (cum sunt sucurile carbogazoase, cafeaua, consumul de alcool, dar și folosirea frecventă a condimentelor la prepararea mâncărurilor), cât și adoptarea unor reguli care presupun ca lichidele să fie băute predominant în timpul zilei.

Bine de știut este că celelalte cauze necesită terapie ghidată de către medicul specialist, mai ales că se dorește tratarea cauzei, dar și rezolvarea efectului.

Află de ce sunt importante analizele de urină AICI

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Filmul lunii aprilie propus de MM Stoica: “Are o super distribuție”
Capital.ro
Dispariția numerarului. Planul Băncii Centrale Europene de trecere la banii digitali. Ce „dezavantaje” au banii cash
Playtech.ro
Ce să adaugi în varul pentru copaci pentru un efect dublu. Protejează pomii și nici nu se curăță după ploi
Adevarul
„Oricum mă duc, hai să mor în ale mele, să fiu măreț!”. Dialog cutremurător cu Mircea Lucescu, înainte ca tehnicianul să intre în comă
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Mircea Lucescu a făcut infarct. Anunțul făcut de Spitalul Universitar despre starea de sănătate a selecționerului
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, reacție nervoasă în studioul Digi Sport: ”Să vină el și să vă facă emisiunile și întrebările!”
MediaFlux
800.000 de pensionari primesc bani în plus. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj