Ajutoare de urgenţă pentru persoanele afectate de calamităţi naturale, incendii sau probleme grave de sănătate

Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, acordarea unor ajutoare de urgență în sumă totală de 915.100 lei. Aceste ajutoare vor sprijini 257 familii și persoane singure, afectate de calamități naturale, incendii ori probleme grave de sănătate ce pot conduce la riscul de excluziune socială.
Iulian Tudor
16 iun. 2016, 14:05
Ajutoare de urgenţă pentru persoanele afectate de calamităţi naturale, incendii sau probleme grave de sănătate

Astfel, suma de 95.000 lei este destinată susținerii a 20 de familii aflate în situații dificile cauzate de inundații, cărora le-au fost afectate atât locuințele, cât și bunurile de folosință îndelungată. Aceste familii sunt din județele Bacău, Bistrița-Năsăud, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mureș, Neamț, Suceava, Vaslui și Vâlcea. Alte trei familii din județul Vâlcea, ale căror locuințe au fost afectate de alunecări de teren și necesită lucrări de reparații și de consolidare, vor primi 4.500 de lei.

234 familii și persoane singure care se confruntă cu situații deosebite cauzate de starea de sănătate sau sărăcie extremă ori alte cauze care pot conduce la excluziunea socială, vor beneficia de ajutoare de urgență în valoaare de 815.600 lei. Aceste familii locuiesc în județele Arad, Argeș. Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București.

Beneficiarii acestor ajutoare de urgență au fost identificați pe baza anchetelor sociale realizate de Agențiile județene pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București. Ajutoarele se vor plăti din fondurile prevăzute cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
De ce l-a acuzat Reghecampf pe Iulian Călin de legături cu U Cluj. Cristi Balaj, verdict despre arbitraj: „Au fost greșeli”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT