Vicepremierul Dîncu va coordona măsurile pentru diminuarea efectelor inundaţiilor

Premierul Dacian Cioloș i-a cerut vicepremierului Vasile Dîncu să coordoneze culegerea de informații privind efectele produse de inundații în diferite regiuni ale țării, astfel încât Guvernul să poată acționa în cel mai scurt timp în sprijinul persoanelor sau comunităților afectate.
Alina Costache
16 iun. 2016, 18:20
Vicepremierul Dîncu va coordona măsurile pentru diminuarea efectelor inundaţiilor

„Am cerut domnului vicepremier Dîncu să coordoneze culegerea informațiilor privind impactul pe care inundațiile l-au avut, în ultimele săptămâni, în diferite regiuni din țară, să coordoneze această activitate împreună cu Ministerul de Interne și cu toate celelalte ministere, care au atribuții în acest domeniu, în așa fel încât, în cel mai scurt timp, să putem finaliza aceste evaluări și să avem datele necesare care să ne permită să luăm măsuri la nivelul Guvernului, pentru a sprijini acele persoane sau comunități locale, care au fost afectate de inundații”, a declarat Dacian Cioloș, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

Premierul a adăugat că are în vedere organizarea, în perioada imediat următoare, a unui forum comun al autorităților publice locale și Guvern.

„Așa cum m-am angajat încă înainte de alegerile locale, în perioada imediat următoare, foarte probabil la sfârșitul lui iunie sau începutul lui iulie, vom organiza un forum al autorităților publice locale și Guvern, în care cu diferitele asociații care reprezintă comunele, orașele, municipiile, județele din România, să luăm în discuție mai multe subiecte de actualitate, care vizează politica Guvernului sau măsurile Guvernului și responsabilitățile autorităților publice locale, în așa fel încât să putem grăbi implementarea unor politici, a unor obiective de interes general pentru cetățeni”, a afirmat Cioloș.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Top 10 cele mai sănătoase alimente din lume. Ele îți asigură aportul de vitamine de care ai nevoie
Fanatik.ro
Ce i-a scris Daniel Pancu lui Cristiano Bergodi și cum i-a răspuns italianul. Mesaje exclusive
Capital.ro
Schimbare la ATM. Sunt înlocuite toate aceste bancomate. Anunț pentru cei care retrag sau depun numerar
Playtech.ro
Cât costă o adeverinţă de vechime în 2026, exemple de calcul: suma poate fi de mii de lei
Adevarul
Realitatea de pe câmpul de luptă expusă de bloggerii ruși pro-război pe care Kremlinul o neagă
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bebeluș a murit după ce a băut lapte de... Vezi mai mult
iamsport.ro
Florin Prunea, ipoteză surprinzătoare după ce biletele pentru Turcia – România au apărut pe OLX: ”Voi credeți vrăjeala aia?”
MediaFlux
Trump știe cum poate Zelenski să câștige războiul. Sfatul președintelui SUA în relația cu Rusia
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat