Nicuşor Constantinescu, amendat pentru că a ţipat la judecători: Mă plimbă ca pe un porc

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost amendat, vineri, de judecătorii Tribunalului Bucureşti cu 2.000 de lei, după ce, din boxa acuzaţilor, a ridicat tonul la adresa magistraţilor din complet. De altfel, el a intrat nervos în sala de judecată, înjurând şi spunându-le jurnaliştilor că judecătorii îl plimbă "ca pe un porc", potrivit news.ro.
Iulian Tudor
17 iun. 2016, 10:46
Nicuşor Constantinescu, amendat pentru că a ţipat la judecători: Mă plimbă ca pe un porc

Nu este prima dată când Nicuşor Constantinescu a fost amendat de judecători. La începutul lunii iunie, acesta a fost amendat cu suma de 4.000 de lei, după ce a provocat un adevărat scandal la Curtea de Apel București, în timpul desfășurării unui proces în care este acuzat de abuz în serviciu.

Nicușor Constantinescu a fost adus de la penitenciar cu o ambulanță la Curtea de Apel București, unde trebuia să fie audiat într-un dosar în care este judecat pentru că ar fi adus un prejudiciu de 30 milioane de lei CJ Constanța. Pentru a ajunge în sala de judecată, el s-a folosit de cârje, fiind asistat de doi paramedici de la Ambulanța Constanța.

Odată ajuns în sala de judecată, Nicușor Constantinescu a refuzat să dea o declarație în dosar, susținând că se simte rău și a avut un schimb dur de replici cu magistratul care se ocupă de acest caz, judecătoarea Anamaria Trancă. Deranjată de atitudinea fostului președinte al CJ Constanța care a țipat la ea de mai multe ori, judecătoarea l-a amendat pe acesta cu suma totală de 4.000 lei.

Nicușor Constantinescu este judecat în acest dosar, alături de alte persoane, în legătură cu un prejudiciu de peste 30 de milioane de lei în dauna CJ Constanța și a peste un milion de lei în dauna statului român. El este acuzat de abuz în serviciu în formă continuată (șase infracțiuni), spălare a banilor și constituirea unui grup infracțional organizat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
„Craiova, echipa-superlativ a campionatului!”. Marius Mitran, în extaz după ce „Știința” e din nou lider în SuperLiga
Capital.ro
Pensiile și salariile ar putea rămâne înghețate până la jumătatea anului viitor. Traian Băsescu avertizează: Prudent ar fi să se abțină de la creșteri
Playtech.ro
Prognoza meteo pentru minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie. Ce temperaturi anunță meteorologii
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT