Casa Regală primeşte Palatul Elisabeta pentru 99 de ani şi bani de la buget – PROIECT

Casa Regală a României va primi în folosință gratuită, pentru 99 de ani, Palatul Elisabeta, iar cheltuielile de funcționare curentă a Casei vor fi suportate din fonduri publice, dar cu obligația ca șeful Casei Regale, astăzi Regele Mihai, să prezinte anual Parlamentului, în scris sau în persoană, un raport. Aceste lucruri sunt incluse într-un proiect privind statutul Casei Regale a României, pus în dezbatere publică de Guvern. În prezent, cheltuielile cu întreținerea Palatului Elisabeta scot din conturile Casei Regale aproximativ 5.000 euro lunar, scrie profit.ro.
Romania TV
23 iun. 2016, 17:51
Casa Regală primeşte Palatul Elisabeta pentru 99 de ani şi bani de la buget - PROIECT

Casa Regală va avea la dispoziție un serviciu administrativ, finanțat tot din bugetul de stat, dar cu posibilitate de atragere de bani și din surse private, cu 20 de angajați.

Regulile vor fi stabilite de Guvern prin proiect de lege pentru care va fi necesar și avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

Casei Regale îi este acordată personalitate juridică, poziția de Șef al Casei Regale este recunoscută ca fiind una de demnitate publică, iar șeful Casei va primi în continuare o indemnizație lunară similară celei acordate unui fost șef de stat (circa 5.000 de lei). Palatul Elisabeta va fi în domeniul public al statului și în folosința gratuită a Casei Regale, pentru 99 de ani.

Proiectele Casei Regale vor fi finanțate tot din buget, ca și din venituri proprii.

Patrimoniul Casei Regale este diferit și nu poate fi comasat cu patrimoniul personal al oricărei persoane, inclusiv al Șefului Casei Regale, mai este stabilit în document.

Guvernul arată că astfel activitatea publică a Casei Regale este încadrată „predicitbil”, toate activitățile fiind însă sub controlul Parlamentului.

În maximum 10 zile de la data la care proiectul de lege va deveni aplicabil, Șeful Casei Regale, astăzi Regele Mihai I, va trebui recunoscut printr-o Declarație comună a celor două Camere ale Parlamentului.

Anual, el va trebui să prezinte Parlamentului, în scris sau în ședință reunită, la solicitarea președinților celor două Camere, un raport asupra activității Casei Regale în anul precedent.

Prima reacţie a Casei Regale

Familia Regală a României a precizat joi că primește cu încredere proiectul de lege privind Casa Regală, pus în dezbatere publică de către Guvern.

„Inițiativa prezentată are ca scop consolidarea pe termen lung a rolului Casei Regale a României în societate, prin recunoașterea personalității sale juridice. Această inițiativă este rezultatul unui dialog constant cu Guvernul României și întrunește acordul Familiei Regale, al Guvernului și al partidelor parlamentare, care au fost consultate de către Custodele Coroanei”, a precizat joi, pentru AGERPRES, Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui.

Casa Majestății Sale Regelui invită toți cetățenii interesați să participe la dezbaterea publică organizată de inițiatorul proiectului de lege, dezbatere care va fi dezvoltată în procedura din cadrul Parlamentului.

Potrivit sursei citate, „reprezentanții Casei Majestății Sale Regelui se află într-o strânsă colaborare cu aparatul tehnic al Guvernului pentru ca, la finalul perioadei de dezbatere publică, să prezinte public clarificări despre aspectele față de care cetățenii își exprimă interesul”.

Un proiect de lege inițiat de Secretariatul General al Guvernului și publicat pe site-ul acestei instituții prevede recunoașterea poziției de Șef al Casei Regale a României ca poziție de demnitate publică, între atribuțiile căruia se află și adoptarea Statutului Casei Regale a României.

„Proiectul de lege încadrează predictibil activitatea publică a Casei Regale și stabilește o metodă constituțional validă de recunoaștere a Șefului acesteia la momentul intrării în vigoare a legii. Toate aceste activități vor fi sub controlul Parlamentului, Șeful Casei Regale depunând anual un raport în acest sens”, se arată în expunerea de motive a proiectului normativ.

De asemenea, se apreciază că măsurile adoptate „sunt necesare pentru continuarea activității unei instituții simbol al cărei conducător a fost șef al statului timp de 81 de ani din istoria constituțională a României iar din 1947 până astăzi reprezintă un reper de moralitate, continuitate și reprezentativitate a națiunii și a valorilor sale”.

Guvernul consideră că impactul social al promovării unui astfel de proiect de lege va fi unul pozitiv, prin faptul că, beneficiind de personalitate juridică și de mijloace de colaborare mai strânsă cu statul, Casa Regală va putea să-și continue și să-și extindă activitățile publice în folosul României.

În expunerea de motive se mai arată că legea e conformă cu Constituția României „deoarece în conținutul său normativ nu se instituie privilegii și nu tinde la revizuirea Constituției sub aspectul formei de guvernământ”.

Șeful Casei Regale a României este recunoscut la momentul intrării în vigoare a legii prin Declarație a celor două Camere reunite ale Parlamentului, se mai arată în documentul citat.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Una dintre cele mai așteptate nunți din showbiz a avut loc înainte de Crăciun! Două vedete s-au căsătorit în mare secret
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, campioană de toamnă după 35 de ani! Oltenii au câștigat ultimul titlu după ce au încheiat anul 1990 pe locul 1
Capital.ro
Reguli la bloc. Asociația de proprietari te obligă să plătești apa, deși apartamentul este gol. Gelu Pușcaș: Nu e eroare, nu e abuz
Playtech.ro
În ce zile se merge la colindat. Ce se face din 24 decembrie până la Anul Nou
Adevarul
Gastroenterolog: „Aceasta este gustarea pe care aș vrea s-o evite toată lumea”. Alternative sănătoase
wowbiz.ro
Ce a apărut în locul in care Mălina Guler și-a dat ultima suflare. Ipoteze șocante circulă pe internet: „Ar fi căzut 15-20 de persoane din acel bloc… au mai murit 3”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Denise Rifai, pregătită pentru viața în doi! Vedeta Kanal D ne-a dezvăluit planurile sale pentru 2026: „A venit momentul”
iamsport.ro
Cinci oameni-cheie ar fi orchestrat arestarea lui Gică Popescu: ”E caz unic”. Mircea Sandu l-ar fi avertizat
MediaFlux
Bani pentru pensionari retroactiv. Legea care vrea să facă dreptate unei categorii de români
stirilekanald.ro
Rusia anulează acordul militar cu România. Schimbare majoră care declanșează alerta în NATO
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet