ADIO POMANĂ în Sectorul 5. Cât vor plăti bucureştenii pentru serviciul de salubrizare

Sectorul 5 este singurul din Capitală care nu are serviciu de salubrizare şi deszăpezire, colectarea deşeurilor, curăţenia stradală şi ridicarea zăpezii fiind făcute până acum de Primăria Capitalei, fără costuri pentru cetăţeni. Situaţia a fost perpetuată ani de zile, fostul primar Marian Vanghelie spunând de fiecare dată că administraţia pe care o conducea nu are bani pentru salubrizare. Începând de anul viitor însă, situaţia s-ar putea schimba, bucureştenii din Sectorul 5 fiind puşi să plătească pentru astfel de servicii, la fel ca şi în celelelate sectoare din Capitală. 
Cristina Macuc
30 iun. 2016, 09:29
ADIO POMANĂ în Sectorul 5. Cât vor plăti bucureştenii pentru serviciul de salubrizare

Sectorul 5 este codaş iarna la deszăpezire, iar vara în anumite cartiere aproape că nu se poate sta din cauza mirosului emanat de gunoaie. Situaţia ar putea lua sfârşit însă, începând de anul viitor. 

Primăria Capitalei, cea care asigură în prezent serviciul de salubritate în Sectorul 5 prin intermediul companiei de profil Romprest, face în prezent un studiu de oportunitate pentru stabilirea soluţiilor de delegare a serviciului de salubrizare.

Conform sursei citate, municipalitatea intenţionează să delege activităţile de salubrizare stradală, salubrizare menajeră şi serviciul de iarnă (deszăpezire) unei firme private, în următorii opt ani, servicii pentru care locuitorii din Sectorul 5 ar trebui să plătească un tarif care să varieze între 6,38 lei/persoană/lună în primul an şi 9,47 lei/lună/persoană în ultimul an de contract, adică în anul 2024. 

Vor fi scutite însă de plata tarifului de salubrizare persoanele care reprezintă cazuri sociale, identificate de Primăria Sectorului 5. În aceste cazuri, tariful va fi acoperit de Primăria Municipiului Bucureşti.

120 milioane euro pentru salubrizarea Sectorului 5 în următorii opt ani

Contractul de delegare a serviciului de salubrizare în Sectorul 5 urmează să fie încheiat pe o perioadă de opt ani (2017-2024), valoarea totală a acestuia fiind în sumă de 541.869.144 lei fără TVA (aprox. 120 milioane euro). Firma privată căreia îi va fi încredinţat serviciul de salubrizare, în urma unei licitaţii publice deschise, va plăti municipalităţii o redevenţă anuală de numai 53.580 lei. 

DOCUMENTUL privind oportunitatea delegării serviciului de salubrizare în Sectorul 5 poate fi consultat, integral, AICI.

În Sectorul 5 nu există investiţii în serviciul de salubritate

Potrivit studiului de oportunitate, pus în dezbatere publică în această lună, firma privată care ar urma să colecteze deşeurile de la populaţia şi firmele din Sectorul 5, dar şi să asigure curăţenia stradală şi deszăpezirea în sezonul rece va trebui să deţină toate mijloacele necesare acestor operaţiuni. 

„Noul operator de salubrizare va trebui să asigure întreg echipamentul necesar pentru prestarea serviciilor de salubrizare. La nivelul Sectorului 5 nu există investiţii realizate de către autorităţile publice locale care să poată fi utilizate pentru prestarea serviciului”, se menţionează în documentul elaborat de Primăria Capitalei. 

Fostul primar Vanghelie nu a plătit niciodată pentru serviciul de salubrizare

La prima întâlnire dintre primarul general al Capitalei, Gabriela Firea şi primarii de sector, edilul şef a precizat că a găsit disponibilitatea necesară din partea primarului Daniel Florea pentru a prelua acest serviciu. Cât timp a fost primar în Sectorul 5, Marian Vanghelie a motivat de fiecare dată că bugetul local nu îi permite să contracteze un serviciu de salubrizare în sector, din lipsă de fonduri.

„În ceea ce priveşte Sectorul 5 – după cum ştiţi este singurul sector pentru care salubrizarea se realiza de către Primăria Capitalei – domnul primar Florea (n.r. – Daniel Florea) a declarat că îşi va prioritiza bugetul astfel încât acest serviciu să se întoarcă la Sectorul 5. De asemenea, am stabilit împreună să ne asociem, conform legii, pentru a construi cel puţin o creşă şi o grădiniţă”, a anunţat primarul general Gabriela Firea, luni, după întâlnirea cu cei şase primari de sector din Capitală. 

 


DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Bomba momentului în televiziune! Diana Bart semnează cu Antena Stars?!? Cum a fost surprinsă de paparazzii Spynews.ro
Fanatik.ro
Țara unde fostul fotbalist din SuperLigă își deschide afacerea cu care dă o importantă lovitură financiară. Locația se află într-una dintre cele mai frumoase zone din lume
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Amenzi de 30.000 de lei pentru persoanele fizice: Vom monta camere
Playtech.ro
Toate măsurile fiscale pentru 2026. Pentru ce vor plăti românii impozite mai mari şi taxe de anul viitor
Adevarul
Obiectul misterios descoperit în colonul unui pacient. Medic chirurg: „M-a înțepat în deget, m-a făcut să îngheț”
wowbiz.ro
Vești de ultimă oră despre starea lui Dan Petrescu. Fiicele lui au venit de urgență în țară: „A slăbit 30 de kilograme”
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Un bărbat din Capitală a ajuns să fie operat de urgență, după ce a fost înjunghiat de vecinul său băut
iamsport.ro
ȘOCANT! MM Stoica l-a dat afară de la FCSB după ce l-a prins că sifonează informații din club: 'Atât de mare era obsesia'
MediaFlux
Impozit locuință de la 1 ianuarie 2026. Cum cresc taxele la apartamente și case CALCULE
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Cum a murit, de fapt, fiul lui Florin Călinescu