LEGE NOUĂ pentru BANII de la NUNŢI şi BOTEZURI! Trebuie să depui cerere

Organizatorii de nunţi şi botezuri pot solicita organului fiscal aprobarea unui alt plafon de încasări.
Romania TV
30 iun. 2016, 11:30
LEGE NOUĂ pentru BANII de la NUNŢI şi BOTEZURI! Trebuie să depui cerere

‘O (…) modificare adusă de actul normativ va da posibilitatea organizatorilor de nunţi şi botezuri, pentru operaţiunile de încasări în numerar pe zi, de la persoane fizice, să solicite organului fiscal, în cazuri justificate, aprobarea unui alt plafon de încasări, decât cel de 10.000 lei/persoană, aşa cum prevede acum legea’, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, prevederea, adoptată la solicitarea operatorilor din domeniu, va intra în vigoare începând cu 1 august 2016.

‘Organul fiscal va decide cu privire la cererea depusă de entitate, prin emiterea unei decizii care are valabilitate 1 an de la data comunicării şi poate fi reînnoită la cererea solicitantului. Totodată, li se permite agenţilor economici care efectuează plăţi către persoane fizice, indiferent de destinaţia acestora, să retragă din bancă sume mai mari decât plafonul existent în prezent’, se mai spune în comunicat.

Totodată, OUG adoptată marţi de Guvern vizează acordarea unui regim fiscal simplificat şi a unui tratament fiscal specific în ceea ce priveşte impozitarea veniturilor operatorilor statistici pentru realizarea de statistici oficiale.

Citeste articolul pe Economica.net

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Soția lui Duckadam a răbufnit din cauza indemnizațiilor de merit pentru Steaua 86: „Este inadmisibil! Helmut a fost lăsat de izbeliște de Armată!”
Capital.ro
Salariile din resurse umane: cât câștigă un recrutor, un analist HR și un manager
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT