Armata americană a anunţat că îşi deschide porţile pentru transgenderi

Administrația americană a ridicat joi interdicția privind prezența persoanelor transgen în armată, decizie istorică luată de Pentagon pentru a favoriza recrutarea. Persoanele transgen vor putea de acum încolo să-și exercite serviciul în mod deschis în armata americană și să primească îngrijiri medicale corespunzătoare din partea sistemului de sănătate militar, a anunțat ministrul apărării din SUA, Ashton Carter.
Filip Stan
01 iul. 2016, 08:45
Armata americană a anunţat că îşi deschide porţile pentru transgenderi

‘Acesta este un lucru bun care trebuia făcut pentru poporul nostru și armata noastră’, a declarat Carter, invocând necesitatea de ‘a nu lăsa bariere care nu au legătură cu calificările (profesionale)’ să împiedice accesul unor buni recruți în armată. ‘Astăzi, peste o treime’ din 500 cele mai mari întreprinderi americane, printre care Boeing sau Ford, oferă o asigurare de sănătate care acoperă și persoanele transgen, a citat Carter un exemplu.

Pentagonul își rezervă un an înainte de a începe să recruteze persoane care au suferit operații pentru schimbare de sex. Însă de la 1 octombrie 2016, militarii deja angajați care vor necesita un tratament pentru schimbarea sexului îl vor putea obține de la servicii ale sistemului de sănătate militar, inclusiv o eventuală intervenție chirurgicală, potrivit șefului Pentagonului. Costurile vor fi minime pentru armată și vor reprezenta o parte ‘minusculă’ din volumul total al cheltuielilor medicale, a precizat Carter.

Decizia Pentagonului vizează relativ puține persoane, potrivit cifrelor citate de Carter. Dintr-un total de 1,3 milioane de militari, ar exista între 2.500-7.000 de persoane transgen, potrivit unui studiu al Rand Corporation, citat de Carter. La rândul său, Human Rights Campaign, cea mai importantă dintre asociațiile care apără drepturile persoanelor transgen, estimează că numărul lor s-ar ridica la circa 15.500 în rândurile armatei.

Însă această decizie se înscrie într-un climat politic tensionat, unii republicani făcând din problema persoanelor transgen unul dintre caii lor de bătaie. Unsprezece state americane au atacat o circulară a președintelui Barack Obama care le cerea tuturor instituțiilor de învățământ să-i lase pe elevi să folosească toaletele după propria alegere. Pentagonul și președintele ‘acordă prioritate politicii politicianiste’, a denunțat președintele Comisiei pentru forțele armate din cadrul Camerei Reprezentanților, republicanul Mac Thornberry.

Pentagonul a pregătit această decizie istorică timp de un an. Ministrul Apărării le-a cerut serviciilor sale să studieze aspectele problemei. Carter afirmă adesea că vrea să deschidă la maximum posibilitățile pentru recrutare ale armatei americane, pentru a putea atrage cele mai bune talente. El a ridicat în ianuarie ultimele restricții în ceea ce privește accesul femeilor la posturi de luptă.

Administrația Obama le-a dat deja, în 2011, dreptul homosexualilor de a-și exercita deschis serviciul în armată, prin abolirea așa-zisei legi ‘don’t ask, don’t tell’ din 1993. Potrivit lui Ashton Carter, cel puțin 18 țări autorizează deja persoanele transgen în armată, printre care Marea Britanie, Israelul și Australia.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș, doi corigenți și un premiant: „Greșeli de curtea școlii! / A făcut multe lucruri utile!”. Notele după U Cluj – Rapid 3-4
Capital.ro
Proprietarii de apartamente ar putea plăti cu 60% mai puțin la energie. Ce se pregătește pentru românii care stau la bloc
Playtech.ro
Elevii primesc 19 zile libere. Când începe cea mai lungă vacanță dintre module în anul școlar 2026-2027
Adevarul
„Vreau să câștige țara”. Cum ar fi finanțat „regele TikTok” promovarea lui Călin Georgescu cu aproape un milion de dolari
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Gabriel Torje, confesiune emoționantă! Ce i-a spus tatăl său înainte să moară
MediaFlux
Impozit majorat cu 100% pentru balcoane. Noul Cod al urbanismului pentru cei de la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT