Antonescu: Cei puşi politic trebuie daţi afară. Procesul merge greu, dar trebuie făcut

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că prima etapă a depolitizării administraţiei publice este înlăturarea pedeliştilor care au fost puşi în funcţii pe criterii strict politice. Antonescu susţine că acest demers este cu atât mai justificat, cu cât membri ai PDL ce conduc instituţii publice le-au implicat în desfăşurarea campaniei electorale.
Romania TV
28 mai 2012, 10:01
Antonescu: Cei puşi politic trebuie daţi afară. Procesul merge greu, dar trebuie făcut

„Primul pas al depolitizării este că cei puşi politic trebuie daţi afară. Din cauza prevederilor legale, procesul merge greu, dar trebuie făcut şi va fi făcut (…) Depolitizarea nu înseamnă ca pediştii să rămână pe poziţiile pe care nu trebuiau puşi nici din punct de vedere civic, nici profesional”, a declarat Antonescu, în conferinţa de presă ce a urmat şedinţei de luni a conducerii USL.

Liberalul a arătat că acuzele de politizare la adresa USL şi a guvernului Ponta nu sunt întemeiate câtă vreme noul Executiv înlătură doar oameni puşi politic, iar cei care au rămas în funcţii folosesc instituţiile pe care le conduc în campania electorală. „Pediştii ce conduc încă instituţii se implică în campania electorală, iar acest lucru trebuie oprit”, a adăugat Antonescu.

Un alt atac al său la adresa PDL vizează modul în care candidaţii democrat-liberali se prezintă în campania electorală, renunând la tradiţionala culoare portocalie. „Primul partid care fuge şi se pretează la această înşelătorie, la un soi de fals în acte în faţa electoratului este PDL. După ani de minciuni şi înşelătorii, acum mai încearcă una. Toţi aceşti oameni care se recomandă doar gospodari, albaştri sau verzi, au promovat politica lui Traian Băsescu şi a PDL”, a apreciat Crin Antonescu.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Edi Iordănescu a refuzat Arabia Saudită și FCSB: decizia antrenorului după oferta lui Gigi Becali
Capital.ro
Prețuri fixe la electricitate pentru următorii ani. Ce trebuie să știe consumatorii înainte de alegere oferta
Playtech.ro
Ai frânat imediat ce ai văzut radarul. Este deja prea târziu? De la ce distanță poate fi măsurată viteza mașinii
Adevarul
„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de război, avertizează șeful Marinei Regale
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoare de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Bombă! Adrian Ilie vrea să susțină financiar o echipă de tradiție: 'Am avut deja discuții cu oameni de afară'
MediaFlux
Femeia din spatele lui Siegfried Mureșan. Cu ce se ocupă soția lui, Cătălina Manea Foto
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte