Alertă cu bombă la bordul unui avion de pasageri al companiei israeliene El Al care efectua o cursă New York – Tel Aviv

O alertă cu bombă a fost anunțată marți la bordul unui avion de pasageri al companiei israeliene El Al în momentul în care aeronava survola Elveția, potrivit Skyguide, compania care monitorizează spațiul aerian elvețian, transmite DPA.
Filip Stan
05 iul. 2016, 08:43
Alertă cu bombă la bordul unui avion de pasageri al companiei israeliene El Al care efectua o cursă New York - Tel Aviv

UPDATE ‘Am primit un mesaj anonim, iar avionul își continuă drumul către Aeroportul Ben-Gurion (din Tel Aviv), conform programului de zbor’, a declarat pentru DPA o purtătoare de cuvânt a companiei El Al, care a adăugat că aeronava urma să aterizeze la Tel Aviv la ora locală 12:40 (09:40 GMT).

Două avioane ale Forțelor Aeriene elvețiene s-au ridicat de la sol pentru a însoți avionul de tip Boeing 747 și pentru a stabili contact vizual cu pilotul, a declarat pentru DPA purtătorul de cuvânt al Skyguide, Vladi Barrosa. Între timp, avionul a ieșit din spațiul aerian elvețian și a intrat în cel al Germaniei.

Cel mai probabil alarma a fost dată de piloți, a spus Barrosa, care nu a oferit și alte detalii.

Avionul efectua o cursă pe ruta New York — Tel Aviv.

Agenția de presă DPA nu face alte precizări.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Bianca Nuțu, astroloaga de la Neața, a născut. Spune că primele săptămâni ca mamă au fost foarte grele: „Am plâns”
Fanatik.ro
Bombă! Marian Copilu, transfer de la Real Madrid la CFR Cluj! E campion european cu Spania. Exclusiv
Capital.ro
Ilie Bolojan anunță schimbări pentru serviciile de informații. Ce măsuri vrea să susțină la nivel parlamentar
Playtech.ro
Aparatele care încep să „mănânce” mai mult curent din septembrie. Cât poate crește factura unei familii
Adevarul
Păţania unui turist britanic amendat, fără să ştie, într-un autobuz STB din Capitală: „Am crezut că mă ajută pentru că îmi fusese respins cardul”
wowbiz.ro
Iubita lui Andrei Bordeianu, mesaj sfâșietor în mediul online! Influencerul a fost implicat într-un grav accident: „O să aprind o lumânare pentru tine…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
A anunțat în direct că Becali i-a găsit înlocuitor lui Baciu la FCSB: ”Trage de el să vină!”
MediaFlux
Putin amenință țările europene. Rusia e nervoasă pentru ajutorul dat Ucrainei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat