Fostul ministru Ioan Avram Mureşan, ridicat de poliţişti şi dus în arest

Fostul ministru Ioan Avram Mureşan a fost ridicat de poliţişti de la domiciliul său din Baia Mare şi dus la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Maramureş, după ce instanţa supremă l-a condamnat definitiv, luni, la şapte ani de închisoare cu executare, pentru deturnare de fonduri, scrie Mediafax.
Romania TV
28 mai 2012, 13:47
Fostul ministru Ioan Avram Mureşan, ridicat de poliţişti şi dus în arest

Completul de cinci judecători ai Înaltei Curţi de Casaţia şi Justiţie (ICCJ) a emis mandatul de punere în executare a pedepsei, iar poliţiştii din Baia Mare au mers la locuinţa lui Ioan Avram Mureşan, pentru a pune în executare mandatul.

„Mureşan a fost găsit la locuinţa sa, de unde a fost dus la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Maramureş”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Gabriela Liahovici.

Ioan Avram Mureşan este primul caz de ministru deferit justiţiei pentru infracţiuni de drept comun, primul caz în care un demnitar e trimis în faţa instanţei de Parchetul Naţional Anticorupţie (actuala DNA).

Completul de cinci judecători al instanţei supreme a menţinut, luni, condamnarea decisă, în aprilie 2011, în cazul lui Mureşan de către instanţa ICCJ care a judecat la fond acest dosar.

Instanţa urmează să emită mandatul de executare a pedepsei, care va fi trimis în cazul lui Ioan Avram Mureşan la Serviciul Urmăriri din Poliţia Baia Mare, pentru punerea în executare.

De asemenea, Completul de cinci judecători a păstrat şi sentinţele decise în cazul celorlalţi inculpaţi din dosar.

Astfel, Ioan Enea Truţă a rămas cu pedeapsa de şapte ani de închisoare cu executare pentru deturnare de fonduri şi a fost achitat pentru complicitate la luare de mită, iar Silvia Căpitanu (fostă Buzatu) a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare pentru deturnare de fonduri.

Şi în cazul acestora, instanţa va emite mandatele de executare a pedepselor primite.

Pe latură civilă, instanţa i-a obligat pe cei trei, în solidar, la plata a 2.950.768,89 lei despăgubiri civile către Ministerul Agriculturii.

Jiga Dan a fost achitat pe motiv că fapta nu există în cazul acuzaţiei de luare de mită.

Avram Mureşan, Ioan Truţă Enea (fost secretar general adjunct şi consilier în cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei – MAA), Silvia Căpitanu (fost director general al Direcţiei Integrare Europeană şi Cooperare Internaţională din MAA) şi Dan Jiga (fost director general al Direcţiei Generale Economice şi Relaţii Bugetare din MAA) au fost trimişi în judecată în acest dosar în 18 decembrie 2003.

Procurorii l-au acuzat pe Ioan Avram Mureşan că, în calitate de ministru, ar fi întocmit, în mai 1999, noiembrie 1999 şi aprilie 2000, mai multe rapoarte pentru scoaterea din rezerva de stat sub formă de împrumut a cantităţii de 5.000 de tone ulei, beneficiar fiind SC Sun Oil SRL Râmnicul de Jos – judeţul Constanţa.

Anchetatorii au stabilit că Mureşan, Truţă şi Căpitanu ar fi schimbat destinaţia fondului de contrapartidă aferent împrumutului extern acordat de Agenţia pentru Dezvoltare Internaţională a Statelor Unite Guvernului României (conform convenţiei încheiate la 5 aprilie1993) şi au folosit acest fond în alte scopuri decât cele prevăzute de HG 949/1999, cauzând atunci Ministerului Agriculturii o pagubă de 29.507.688.963 de lei vechi.

Instanţa i-a mai judecat pe Truţă şi Jiga pentru că, în calităţile pe care le aveau în Ministerul Agriculturii, au pretins bani de la denunţătorul Valentin Nedelcu, pentru acordarea unor prime de export de grâu şi porumb, precum şi pentru facilitarea unor credite pentru achiziţionarea de produse agricole.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
De ce a jucat Craiova cu frică. Analiza lui Andrei Vochin: „Filipe ‘Coelhinho’ trebuia să facă ce a făcut Tromso cu CFR Cluj”
Capital.ro
Populația nu va fi afectată de eventualele limitări de consum de energie. Cristian Bușoi: Nu se vor face limitări de consum către consumatorii casnici
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Rusia amenință din nou România. Mesaj sfidător de la Moscova: ”Va primi cu siguranță un răspuns adecvat”
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România