Egoul a pus stăpânire pe viaţa ta? Află care sunt cele 5 semne

Egoul este instrumentul prin care omul se diferenţiază de semenii săi, iar fenomenul este observat de când societatea se bazează pe succes financiar, diferenţiere, ierarhie şi clasificari. Egoul este sinele fals, iar el ne face să credem că suntem altcineva faţă de cine suntem cu adevărat.
Romania TV
05 iul. 2016, 20:10
Egoul a pus stăpânire pe viaţa ta? Află care sunt cele 5 semne

In opinia psihologului Alexandru Plesea, cunoscut opiniei publice drept „Antrenorul Mintii”, egoul poate fi comparat cu coaja unui ou, iar puiul (omul) aflat in ou va crede ca el este, in acelasi timp, si puiul, si coaja. In realitate, coaja este egoul, iar aceasta ne limiteaza si, concomitent, ne protejeaza. In momentul in care ne concentram exclusiv pe atingerea unor obiective doar ca sa umplem golul din interiorul nostru, atunci „coaja” (egoul) a preluat intreg controlul, iar viata noastra se desfasoara numai intre aceste granite. Pentru dezvoltarea noastra, psihologul afirma ca omul trebuie sa elimine coaja si sa traiasca dincolo ea.

Specialistul considera ca putem depista destul de usor cand egoul nostru incearca sa puna stapanire pe viata noastra, iar cele 5 semne ne pot ajuta sa nu cadem in aceasta capcana care va atrage dupa sine sentimente negative:

Esti mereu in asteptarea a ceva pentru a te simti implinit

Regula de baza spune ca starea de fericire nu este obtinuta prin posedarea de obiecte sau prin atingerea unor obiective, ci este starea pe care o experimentam atunci cand nu avem asteptari. „De cate ori nu ati vazut oameni cu functii inalte extrem de nefericiti si neimpliniti? De cate ori nu ati vazut oameni care au castigat la lotto dar au ajuns sa fie mai nefericiti decat erau inainte? Orice job avem sau orice bun avem in posesiune, daca ajungem sa ne concentram viata asupra lor, vom ajunge la concluzia ca au pus stapanire pe viata noastra. Cu cat muncim mai greu si luptam pentru a avea mai mult in viata, cu atat modul nostru de fericire interioara scade. Din pacate, in acest ritm, alergi catre fericiri exterioare si toate nu sunt decat niste obiective de scurta durata, care nu ne vor aduce implinirea interioara pe termen lung. Calitatea vietii unui om se numara din clipele de implinire emotionala, sufleteasca si mentala, pe care acesta le cauta si le obtine. Toate celelalte impliniri care vin din exterior, produc emotii sau sentimente de scurta durata, neputand fi numite impliniri. Din acest motiv, apetitul egoului nostru de a avea mai mult de cele mai multe ori ne fura prezentul – daca nu cumva dispare fara sa-l fi constientizat”, explica psihologul Alexandru Plesea.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Sorin Căliniuc, bătaie ca în filmele cu Van Damme la PFC 1. De ce a picat lupta cu colosul de 140 kg: „Îl aștept pe MM Stoica”
Capital.ro
Horoscop 22-28 iunie 2026. Zodia care simte sentimente de izolare sau singurătate. Devine din ce în ce mai dificil
Playtech.ro
Ce temperatură trebuie setată la aerul condiționat pentru a evita șocul termic. Greșeala pe care mulți români o fac în timpul caniculei
Adevarul
Un veteran rus rămas fără piciorare în războiul din Ucraina a ataca cu un cuțit polițiștii care făceau razii pe străzi
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Vechimea în muncă se verifică online. Ce trebuie să faci, pas cu pas
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?