Pensia anticipată parţială va fi calculată în baza unor noi reguli

Diminuarea cuantumului pensiei anticipate parţiale va fi calculată în funcţie de anii munciţi în plus faţă de stagiul complet de cotizare prevăzut de lege, conform unui proiect de act normativ care a fost promulgat recent de către preşedintele României. În prezent, diminuarea pensiei anticipate parţiale se face cu 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, fără a fi luaţi în considerare anii ce depăşesc stagiul complet. În afară de această propunere legislativă, şeful statului mai are pe masă două acte ce vizează pensionarii.
Filip Stan
13 iul. 2016, 11:55
Pensia anticipată parţială va fi calculată în baza unor noi reguli

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii privind sistemul unitar de pensii publice a trecut, la începutul lunii iunie, de votul final al Camerei Deputaţilor (Forul decizional), iar preşedintele Klaus Iohannis a promulgat-o luni prin decret prezidenţial, aceasta devenind Legea nr. 142/2016. Concret, asta înseamnă că, pentru a se aplica, documentul mai trebuie doar să apară în Monitorul Oficial, scrie avocat.net.

Iniţiativa legislativă prevede schimbarea modului în care se calculează pensia anticipată parţială. Astfel, cuantumul va fi stabilit din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, printr-o diminuare raportată la stagiul de cotizare realizat, nu o diminuare fixă pentru fiecare lună de anticipare, aşa cum este acum.

„Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare (…)”, scrie în proiectul de lege promulgat de şeful statului,

Practic, după ce modificarea va ajunge să se aplice, în urma publicării noii legi în Monitor, pensiile anticipate parţiale vor fi mai mari decât cele stabilite în baza actualului mod de calcul.

Pensia anticipată parţială poate fi cerută cu maximum cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, însă opţiunea este valabilă doar pentru persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare şi pentru cele care au depăşit stagiul complet cu până la opt ani.

Atenţie! Noua lege va produce efecte doar pentru viitor. Prin urmare, de noul mod de calcul se vor putea bucura doar persoanele care se vor pensiona anticipat parţial începând cu data de intrare în vigoare a propunerii legislative. Persoanele deja pensionate anticipat parţial nu vor beneficia de o recalculare.

Persoanele care au muncit în grupa I de muncă şi/sau în condiţii speciale mai puţin de doi ani vor putea să beneficieze, totuşi, de o reducere a vârstei de pensionare. Mai precis, fracţiunile de stagiu de cotizare în grupa I şi/sau în condiţii speciale vor putea fi cumulate cu perioadele de stagiu realizate în condiţii deosebite de muncă.

Pentru reducerea vârstei standard de pensionare pentru munca în condiţii deosebite, o persoană are nevoie de cel puţin şase ani lucraţi în asemenea condiţii.

O altă schimbare inclusă în documentul amintit constă în faptul că şi notarii vor putea să se asigure în sistemul public de pensii în baza contractului de asigurare socială. Astfel, aceste persoane vor putea alege să-şi completeze venitul asigurat.

Încă două proiecte referitoare la pensionari se află la promulgare.

Citeşte şi Profesorii ar putea ieşi la pensie cu TREI ANI mai devreme

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Nu s-a văzut la TV! Cum a reacţionat soţia însărcinată a lui Pascual la accidentarea horror. Gestul fotbalistului pentru doctoriţa de pe ambulanţă. Foto exclusiv
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Testul de geometrie care îi încurcă pe mulți adulți. Poți identifica toate formele în 35 de secunde?
Adevarul
Satul din Europa desemnat „cel mai frumos din lume” a ajuns să încaseze zeci de mii de euro din amenzi pentru parcare. De ce s-au săturat localnicii de turiști
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Taxele de drum se schimbă de la 31 august. Ce presupune sistemul TollRo
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat