Bombă de 50 de kilograme, găsită de o familie în curtea casei VIDEO

Este descoperirea unei familii din satul Boboc, judeţul Buzău. Bomba era îngropată la un metru adâncime şi datează din cel de-al doilea război mondial. Din cauza ploilor din ultimele zile, pirotehniştii au reuşit să o scoată abia după trei zile. Apoi, bomba a fost detonată.
Romania TV
30 mai 2012, 06:18
Bombă de 50 de kilograme, găsită de o familie în curtea casei VIDEO

Familia a observat vârful bombei în gropa pe care o săpase pentru un beci şi a sunat la 112.

„Mi s-a părut că e un vârf ceva. Aveam trei băieţi aici la treabă şi i-am chemat şi pe ei şi i-am întrebat: măi cam ce ar fi asta. O bombă. Am sunat la 112 şi au venit domnnii de la ISU şi au văzut şi au dezgropat-o” , a declarat Laurenţiu Nedelcu, proprietar casa.

„Am avut un noroc, zile de la Dumnezeu pot să zic aşa. Pentru că aici dacă nu am mai lucrat la beci noi mai aruncam gunoaie şi dădeam foc. Putea să se întâmple şi altceva mai grav”, a spus soţia proprietarului.

Pirotehniştii au reuşit să scoată proiectilul abia după trei zile. Pentru a evita o tragedie, familia şi toţi vecinii au fost evacuaţi.

„Ne fost foarte foarte frică ştiind că era aici la câţiva metri de casă şi pericolul era foarte mare. Au spus că era cu 3 focoase pe ea din câte am înţeles”, Lenuţa Tache, vecină.

Bomba, de 50 de kilograme, a fost detonată pe un câmp de la marginea satului.

„Am luat hotarirea sa o distrug in apropierea localitatii deoarece comporta riscuri pentru a fi transportata pe o distanta mare”, a spus Costel Barbu – ISU Buzău.

În satul Boboc, localncii au mai găsit, în decursul anilor, astfel de proiectile.

În apropierea localităţii se află un aerodrom, folosit de germanii în cel de-al Doilea Război Mondial.

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Ce mesaj i-a trimis lui Ion Țiriac soția moștenitorului imperiului Ferrari. Cum a fost numit miliardarul
Capital.ro
Un nou tip de pensie în UE, inclusiv în România. Avantajele PEPP. Comisia Europeană vrea reguli noi la pensia portabilă
Playtech.ro
Cum s-a infectat cu hantavirus pacientul zero de pe nava Hondius. De unde a pornit focarul care a pus autoritățile în alertă
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Neluțu Varga și Răzvan Raț au investit într-un ”startup absolut revoluționar, care schimbă vieți”
MediaFlux
Fostul șef de cabinet al lui Zelenski, Andrei Iermak, suspect oficial într-o anchetă de corupție. NABU cere arestarea
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi