Senat: Sumele încasate nelegal de la pensionari pentru CASS pot fi restituite şi moştenitorilor

Comisia juridică din Senat a adoptat, miercuri, un amendament la Ordonanţa de Urgenţă 17/2012, conform căruia sumele încasate nelegal de la pensionari pentru CASS să poată fi restituite şi către moştenitorii pensionarilor decedaţi.
Romania TV
30 mai 2012, 11:27
Senat: Sumele încasate nelegal de la pensionari pentru CASS pot fi restituite şi moştenitorilor

„Ordonanţa de urgenţă prin care s-a dispus restituirea sumelor încasate cu titlul de contribuţie de la pensionari a fost modificată în Comisia juridică în sensul că restituirea sumelor încasate în plus în această perioadă se va face şi către moştenitorii legali şi testamentari ai unui pensionar decedat după 1 ianuarie 2011 sau până la data în care s-au făcut reţinerile, astfel încât şi urmaşii acestor pensionari să poată beneficia de sumele care au fost reţinute nelegal, în mod greşit de către stat„, a explicat preşedintele Comisiei juridice, senatorul PSD Toni Greblă.

El a menţionat că lucrurile trebuie să fie analizate ca şi când titularii de pensie ar fi în viaţă la data restituirii sumelor.

E normal ca şi această categorie de pensionari cărora li s-a reţinut greşit sumele, dacă sunt în viaţă, sau dacă nu, moştenitorii acestora, să beneficieze de aceste sume. Nu e vorba de plata pensiei care continuă după moartea titularului, ci de o reţinere făcută nelegal de către stat care trebuie corectată„, a mai arătat social-democratul.

Potrivit amendamentului adoptat, sumele reţinute de la 1 ianuarie 2011 până la 30 aprilie 2012, reprezentând diferenţa dintre pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuţie de asigurări sociale de sănătate asupra întregului cuantum al pensiei şi pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuţie de asigurări sociale de sănătate asupra părţii din pensie care depăşeşte nivelul de 740 de lei, se vor restitui, în cazul pensionarilor decedaţi după 1 ianuarie 2011, către moştenitorii legali ori testamentari, începând cu luna următoare depunerii documentelor justificative.

Proiectul, care a primit aviz favorabil din partea Comisie juridice, urmează să fie dezbătut pe fond de Comisia pentru buget şi de Comisia pentru muncă.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Cu ce procent din acțiuni a rămas Victor Angelescu la Rapid după majorarea de capital făcută de Dan Șucu: „Pentru mine este irelevant”
Capital.ro
Curs valutar joi, 20 august. Cât valorează euro, dolarul și francul elvețian. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
De la un sat uitat de lume din Botoșani la marile gale de K1. Povestea românului cu 61 de victorii și 34 de KO-uri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața în urma unui grav eveniment rutier în Caraș-Severin
iamsport.ro
BREAKING | E gata: primul transfer pentru Șumudică după revenirea la CFR! Un internațional semnează cu clujenii
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică! Ilie Bolojan, anunț privind formare unui Guvern
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat