Ponta, la inaugurarea sediului de campanie USL Bucureşti: Cât ne-am certat, atât am stat în opoziţie

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a participat alături de primarul general Sorin Oprescu şi primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, candidaţi la încă un mandat, la inaugurarea sediului de campanie USL Bucureşti, spunând că, în Capitală, pe cât s-au certat între ei, pe atât de mult au stat în opoziţie.
Romania TV
30 mai 2012, 17:19
Ponta, la inaugurarea sediului de campanie USL Bucureşti: Cât ne-am certat, atât am stat în opoziţie

Ponta a venit, miercuri, pe jos la sediul de campanie al USL Bucureşti, situat lângă magazinul Cocor, aici întâlnindu-se cu câteva zeci de persoane în faţa cărora a ţinut un discurs fără presă.

„Am dorit să fac această vizită neanunţată la sediul de campanie, ne-am văzut cu candidaţii PSD la primăriile de Sector pentru a spune foarte clar că au tot sprijinul meu ca preşedinte al PSD, iar ceilalţi trei candidaţi de la sectoarele 1, 4 și 6 au şi ei tot sprijinul nostru”, a declarat Ponta la sfâşitul reuniunii.

Întrebat ce le-a spus susţinătorilor de l-au aplaudat în nenumărate rânduri, Ponta a răspuns: „Ne-am adus aminte că, cel puţin în Bucureşti, pe cât de mult ne-am certat între noi, pe atât de mult am stat în opoziţie. Acum suntem împreună şi cu Sorin Oprescu. Apropo de lucrurile care ne-au despărţit în trecut, suntem toţi împreună”, a precizat liderul Ponta.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
CFR Cluj – FCSB, două despărțiri cu câteva ore înainte de derby. Au fost dați afară! Exclusiv
Capital.ro
Lovitură pentru acești români care așteaptă pensia. O regulă poate schimba totul. Decizia din dosar nu mai este suficientă
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
Reclama românească în care Trump este ironizat subtil: „Nu se crede buricul pământului și nu provoacă conflicte”. Reacțiile internauților străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Afacerea lui Radu Drăgușin care i-ar putea aduce de 183 de ori mai mult decât a investit
MediaFlux
Viața ia o întorsătură neașteptată pentru aceste 3 zodii pe 23 august! Ce se întâmplă cu ele
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat