Primarul din Brad şi un poliţist din localitate au cucerit vârful Mont Blanc

Primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, şi poliţistul Radu Pavel, din aceeaşi localitate, au reuşit să cucerească marţi vârful Mont Blanc (4.810 m), cel mai înalt din Europa Centrală şi de Vest, la capătul unei ascensiuni care a durat şapte ore.
Romania TV
26 iul. 2016, 11:45
Primarul din Brad şi un poliţist din localitate au cucerit vârful Mont Blanc

În etapa finală a ascensiunii pe Mont Blanc, cei doi au plecat de la Refugiul Gouter (3.830 m) la ora 02,00 noaptea şi au ajuns în vârf la ora 09,00, ora locală.

„Am ajuns cu bine. Colegului meu, Radu Pavel, care este poliţist la Poliţia Brad, i-a fost ceva mai uşor, pentru că este o fire mai sportivă. Mie, cu o vârstă, dar şi cu o viaţă mai sedentară, mi-a fost mai dificil, dar sufletul şi ambiţia m-au adus aici, pe vârf. Mă bucur că am reuşit alături de colegul meu, Radu”, a declarat primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, potrivit Agerpres.

Expediţia brădenilor care şi-au propus să urce pe vârful Mont Blanc a fost formată din şapte oameni, de diferite profesii, cu vârstele cuprinse între 32 şi 65 de ani. În ascensiunea spre Refugiul Gouter, considerat ca fiind ultima tabără din traseul de escaladă, au ajuns patru dintre aceştia, ceilalţi acuzând probleme de sănătate din cauza lipsei de oxigen.

În noaptea de luni spre marţi, în atacul final al vârfului au plecat doi membri ai expediţiei, care s-au simţit mai bine după aclimatizarea de la 3.800 de metri.

„Muntele a fost blând cu noi şi ne-a lăsat să urcăm. Ne-am bucurat de o oră de soare, deasupra Europei. Aici este plin de grupuri de alpinişti care vin din toată lumea şi îşi aşează steagurile pe vârful Mont Blanc, pe un semn distinctiv. Am făcut acelaşi lucru şi noi astăzi (marţi, n.r.), cu steagul României şi cu cel al municipiului Brad”, a adăugat Florin Cazacu.

Acesta a mai spus că traseul parcurs până în vârf este unul dificil, care poate fi parcurs doar de alpiniştii ce s-au pregătit intens pentru acest obiectiv.

„A fost un traseu foarte dificil. Eu îl recomand celor foarte bine antrenaţi. Eu sunt un amator, dar am urcat pe toate vârfurile din România, mai înalte de 2.500 de metri. Ai nevoie de calităţi reale ca să urci pe Mont Blanc”, a apreciat primarul din Brad.

Florin Cazacu a dorit să precizeze că reuşita expediţiei s-a datorat, în special, spiritului de echipă ce i-a animat pe membrii acesteia, fiecare având câte un rol important în tot acest demers.

„Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi în această perioadă şi, în mod special, membrilor expediţiei. Fără ei n-ar fi fost posibil acest rezultat. Spiritul de echipă, solidaritatea, sunt foarte importante. Pentru că, de unul singur, nu ai face nimic. Dacă sunt mai mulţi oameni care se angrenează într-un proiect comun, atunci acel proiect este fezabil. Fără colegii noştri, noi n-am fi fost astăzi aici, pe vârful Mont Blanc”, a conchis Cazacu.

Expediţia pe Mont Blanc a fost pregătită de către membrii ai echipei încă de anul trecut, când au urcat pe toate vârfurile cu înălţime mai mare de 2.500 de metri. Optimişti că vor reuşi în demersul lor, alpiniştii din Brad şi-au stabilit ca slogan cuvintele cu lui Avram Iancu: „No, gata? No, hai!”

Vârful Mont Blanc are o înălţime de 4.810 metri, fiind cel mai înalt din Europa de Vest şi al treilea din Europa, după Elbrus (5.642 m) şi Dykh-Tau (5.204 m) – ambele în Caucaz – Rusia.

Mont Blanc a fost cucerit, pentru prima dată, în anul 1786, de către doi alpinişti amatori, Jacques Balmat şi Michel Paccard, ascensiunea lor fiind apreciată ca începutul alpinismului modern. Primul român care a urcat pe Mont Blanc a fost geologul Radu Porumbaru, la 2 octombrie 1877.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Șoferul microbuzului implicat în accidentul din Timiș era drogat. Polițiștii au preluat două pliculețe suspecte
Fanatik.ro
Iga Swiatek, iritată după eliminarea de la Australian Open. Ce nu i-a plăcut jucătoarei de pe locul 2 WTA
Capital.ro
Se dau bani în 2026. Anunț major de la PSD pentru pensionarii României: Vom proteja populația cea mai expusă riscurilor
Playtech.ro
Stațiunea din România care se reinventează după ani de declin. Tobogane, piscină infinity, saune și apă termală extrasă de la 3.000 de metri
Adevarul
Lider european, îngrijorat de starea psihică a lui Trump după întâlnirea de la Mar‑a‑Lago. Casa Albă respinge informațiile
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Primele mărturii ale unui supraviețuitor al accidentului din Timiș. Raport INML: S-au găsit substanțe interzise în mașină și în sângele șoferului
iamsport.ro
Bombă! Garanta că-l aduce la Dinamo pe noul Messi: ”Zicea că luăm milioane pe el”
MediaFlux
Traian Băsescu dă o lovitură statului român. Are de primit o avere
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil