PDL a contestat uninominalul pur la CCR

Democrat-liberalii au depus, joi, la Curtea Constituţională, sesizarea de neconstituţionalitate împotriva Legii electorale adoptate recent de Parlament privind introducerea uninominalului pur, informează România TV. Este vorba de legea prin care este instituit un sistem electoral majoritar, în care parlamentarii sunt aleşi prin vot uninominal într-un singur tur, pe principiul "câştigătorul ia totul".
Romania TV
31 mai 2012, 10:13
PDL a contestat uninominalul pur la CCR

Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat joi că legea votului uninominal iniţiată de Ponta şi Antonescu „este croită pentru interesul electoral al USL” şi încalcă normele privind suveranitatea poporului, exprimată prin referendumul din 2009 şi nu respectă rezultatele acestuia.

Deputatul PDL a mai spus că USL încalcă normele privind principiul egalităţii şi al reprezentativităţii în drepturi.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a spus că USL a adus „modificări abuzive la legea electorală” şi că scopul legii, exprimat de Ponta şi Antonescu, este de a distruge PDL.

PDL a anunţat în 22 mai că va ataca la Curtea Constituţională legea privind sistemul uninominal de vot propusă de USL. Este de aşteptat ca judecătorii CCR să se pronunţe destul de repede asupra sesizării deoarece Comisia de la Veneţia, organism consultativ privind legislaţia electorală în ţările europene, recomandă să nu se facă schimbări de ordin legislativ privind alegerile cu 6 luni înaintea scrutinului.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 22 mai, cu 180 voturi „pentru”, 30 „împotrivă” şi 26 abţineri, proiectul privind sistemul de vot uninominal iniţiat de Crin Antonescu şi Victor Ponta, respingând toate amendamentele PDL şi UDMR.

Proiectul prevede că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat, iar, suplimentar, în judeţele în care minorităţile au peste 7% reprezentare, acestea vor primi în plus un mandat de parlamentar.

Pragul electoral a fost eliminat şi a fost adoptată o prevedere potrivit căreia delimitarea colegiilor va rămâne aceeaşi ca în 2008. Deputaţii au respins amendamentele PDL privind reducerea numărului de parlamentari la 300, precum şi cele ale UDMR.

La dezbaterile generale, PDL a anunţat că, dacă nu se adoptă amendamentul privind reducerea numărului de parlamentari, nu susţine acest proiect, UDMR se abţine de la vot, iar grupul progresist şi cel al minorităţilor naţionale votează acest proiect.

În timpul dezbaterilor, mai mulţi reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale au protestat, de la balcoanele sălii de şedinţă, faţă de adoptarea acestui proiect de lege.

PDL atacă la Curtea Constituţională legea care astăzi a fost votată de către USL în Camera Deputaţilor şi motivul principal este acela că nu a respectat voinţa suverană a poporului român, exprimată la referendum”, a declarat Sulfina Barbu, imediat după votul din Cameră.

Sesizarea de neconsituţionalitate a noii Legi electorale se va face în temeiul articolului 2 din Constituţie care stipulează că „suveranitatea naţională aparţine poporului român care o exercită prin organele sale reprezentative, precum şi prin referendum”.

Neconstituţionalitatea legii rezidă, în opinia democrat-liberalilor, în faptul că USL a respins amendamentele PDL la lege, amendamente care vizau reducerea numărului de parlamentari la 300, în concordanţă cu rezultatele referendumului din noiembrie 2009.

„PDL nu a votat această lege pentru că nu doreşte să fie părtaş la falsificarea voinţei românilor”, a spus Sulfina Barbu.

Aceasta a arătat că legea uninominalului nu numai că nu reduce numărul parlamentarilor, ci îl creşte. „USL a votat pentru creşterea numărului de parlamentari. Nu vom avea 471 de parlamentari, ci minim 481”, susţine Barbu.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Piedone a cerut schimbarea judecătoarei, pentru că l-a făcut să se simtă prost. Cine e magistratul care a vorbit despre ”anturajul și mediul” fostului șef ANPC
Capital.ro
Doliu imens în presa din România. Simona Popescu s-a stins din viață: Dacă citiți aceste rânduri, am pierdut definitiv lupta!
Playtech.ro
Cât va costa impozitul pentru un apartament de 50, 75 sau 90 de mp în Bucureşti: lista sumelor din 2026
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Jurnalista Simona Popescu s-a stins din viață! Aceasta a pierdut lupta cu o boală nemiloasă, la doar 59 de ani
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Ozempic și alte medicamente minune de slăbit ar duce la orbire. Proces colectiv uriaș în SUA
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde