Accident în Capitală, în zona pasajului Obor

Un accident grav s-a petrecut miercuri seară în Bucureşti. Patru maşini s-au ciocnit în zona pasajului Obor, iar doi oameni au ajuns la spital, informează România TV.
Romania TV
27 iul. 2016, 20:09
Accident în Capitală, în zona pasajului Obor

Cele patru maşini au intrat în coliziune la ieşirea din Pasajul Obor spre Şoseaua Ştefan cel Mare. În urma impactului, două persoane au fost rănite grav şi au fost transportate la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Traficul în zonă a fost îngreunat mai multe zeci de minute. Cele patru maşini implicate în carambol au rămas pe banda de lângă linia de tramvai până la sosirea unei platforme care le-a ridicat.