Mircea Diaconu, CERCETAT PENAL pentru TREI infracţiuni

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a extins cercetarea penală împotriva lui Mircea Diaconu, ministrul Culturii, au declarat surse judiciare pentru România TV. Mircea Diaconu susţine însă că nu a primit nici o hârtie prin care să fie înştiinţat de acest lucru. Deşi a fost citat la Parchet, ministrul spune că nu a putut ajunge şi i-a informat despre acest lucru pe procurori.
Romania TV
31 mai 2012, 13:33
Mircea Diaconu, CERCETAT PENAL pentru TREI infracţiuni

Procurorii Parchetului instanţei supreme au decis, în urmă cu două zile, extinderea cercetărilor vizând conflictul de interese în care s-ar fi aflat ministrul Culturii, Mircea Diaconu.

Potrivit Mediafax, procurorii afirmă că după audierea lui Diaconu au obţinut „mai multe elemente de fapt care servesc la constatarea existenţei infracţiunii pentru care s-a început urmărirea penală, dar şi a existenţei altor infracţiuni de conflict de interese”.

„Astfel, în calitatea sa de director al unui teatru din Bucureşti, a facilitat încheierea unor contracte (de drepturi intelectuale, de drepturi de autor – scenografie, de drepturi conexe) între instituţia pe care o conducea şi regizorul Diana Maria Diaconu (actriţa şi regizorul Diana Lupescu, n.r.), soţia sa”, afirmă procurorii în documentul citat.

Inspectorii ANI au sesizat PICCJ în legătură cu incompatibilitatea în care s-ar fi aflat senatorul Mircea Diaconu, care ocupa simultan şi funcţia de director al Teatrului Nottara din Bucureşti. ANI a reclamat totodată şi un posibil conflict de interese în care s-ar fi aflat Diaconu, care, din poziţia de director al teatrului, a promovat-o pe soţia sa în fuuncţia de regizor artistic al instituţiei, realizând, potrivit procurorilor, „în mod direct un folos material pentru soţia sa”.  Pentru aceste fapte procurorii au început, în 4 ianuarie, urmărirea penală împotriva lui Diaconu.

Mircea Diaconu a fost citat de procurori pentru a fi audiat, joi, 31 mai, însă, după prânz, aceştia au fost anunţaţi că ministrul Culturii nu se poate prezenta „din motive obiective” şi doreşte ca audierea să fie programată în 11 iunie. În aceste condiţii, procurorii l-au anunţat prin agent procedural pe ministrul Culturii despre extinderea cercetărilor în cazul său pentru noile presupuse fapte de conflict de interese.

În cadrul unei intervenţii telefonice la România TV, Diaconu a precizat că nu a primit la birou nici o informare privind începerea cercetării penale extinse împotriva sa. Până în momentul în care vorbim, nu am primit absolut nicio înştiinţare privind extinderea urmăririi penale”, a spus Diaconu, adăugând că informaţiile privind cercetarea penală extinsă reprezintă o intoxicare. Mai mult, ministrul a arătat că nu a putut ajunge la audierea de joi, 31 mai, de la ora 11.00, şi că s-a înţeles cu procurorii să se întâlnească după 10-11 iunie.

Mircea Diaconu este acuzat de conflict de interese în urma unei sesizări înaintate Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

În octombrie 2011, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul instanţei supreme să-l cerceteze pentru abuz în serviciu şi conflict de interese pe Mircea Diaconu, senator şi director la Teatrul „C.I.Nottara”, pentru că ar fi favorizat numirea soţiei sale în funcţia de regizor la teatru.

Potrivit ANI, în 8 august 2007, Maria Diana Diaconu, soţia lui Mircea Diaconu, în calitate de salariat al Teatrului „C.I. Nottara”, a solicitat conducerii teatrului acordul cu privire la participarea, în data de 13 august 2007, la concursul pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic. Maria Diana Diaconu a fost, în perioada 19 noiembrie 2001 – 15 august2007, actor în cadrul Teatrului „C.I. Nottara”.

Cererea sa a fost aprobată de către directorul Teatrului „C.I. Nottara”, Mircea Diaconu, deşi nu îndeplinea condiţiile înscrise în fişa postului de regizor artistic, de minim un an experienţă în domeniul regiei, Diana Diaconu având la acea dată numai două luni de la absolvirea Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti, Secţia „Artele Spectacolului de teatru (regie de teatru)”.

În cadrul concursului organizat la data de 13 august 2007, Mircea Diaconu a fost preşedinte al Comisiei de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic, calitate în care i-a acordat soţiei sale calificativul maxim. În 15 august 2007, Maria Diana Diaconu a fost promovată în funcţia de regizor artistic.

Beneficiul patrimonial, constând în veniturile salariale obţinut în perioada 2007 – 2010 de către Maria Diana Diaconu a fost de 83.684 de lei.

Pe de altă parte, Mircea Diaconu se află într-un litigiu cu ANI, care a constatat incompatibilitatea între calitatea sa de senator şi cea de director al Teatrului Nottara din Bucureşti, funcţie la care a renunţat.

Litigiul cu ANI a pornit după ce, în 27 ianuarie 2011, inspectorii de integritate au constatat că senatorul PNL Mircea Diaconu este în incompatibilitate din 2008, el fiind atât parlamentar, cât şi director-manager al Teatrului Nottara.

Diaconu a contestat în instanţă actul de constatare al ANI, însă a pierdut faza de fond a procesului. În 16 septembrie 2011, Curtea de Apel a respins contestaţia actorului. Cazul este pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Câteva luni mai târziu, Diaconu a anunţat că-şi dă demisia din funcţia de la Nottara.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
Susținătorii lui Călin Georgescu s-au adunat la fața sediului DIICOT. Cum îl apără pe fostul prezidențiabil
Fanatik.ro
Aymen Boutoutaou, la un pas de Dinamo: Gigi Becali cere 500.000 de euro și își asumă pierderea de 800.000
Capital.ro
Curs valutar luni, 21 septembrie. Cât valorează euro și dolarul la început de săptămână. BNR a publicat noile valori
Playtech.ro
La ce distanță trebuie ținut câinele față de gardul vecinului. Ce spune legea în România
Adevarul
Armatele fantomă ale istoriei. Oameni, nisip și ceață: trei mari tragedii militare pentru care încă se caută explicații
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copilaș de doi ani și-a pierdut viața într-o locuință cuprinsă de foc, în județul Sălaj
iamsport.ro
Continuă războiul! Florin Prunea l-a ironizat pe Robert Niță după bucuria de la golul lui Andrei Șucu: ”Ferească Dumnezeu!”
MediaFlux
Horoscop 21 septembrie 2026. Început de săptămână cu schimbări importante! Banii intră în prim-plan, iar unele zodii primesc o veste care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte