Rechizitoriu: Angajaţii ANRP ştiau care erau cesionarii de drepturi litigioase protejaţi de Ioan Oltean

Cei mai mulți dintre angajații Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) știau care sunt cesionarii de drepturi litigioase protejați de deputatul Ioan Oltean, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupție.
Filip Stan
29 iul. 2016, 14:25
Rechizitoriu:  Angajaţii ANRP ştiau care erau cesionarii de drepturi litigioase protejaţi de Ioan Oltean

„Prezența constantă a inculpatului Oltean Ioan la ANRP și interesul acestuia și al inculpatei Dumitrean Crinuța Nicoleta pentru unele dosare aflate pe rolul ANRP au făcut ca, în timp, majoritatea angajaților să știe cine erau cesionarii protejați de inculpatul Oltean Ioan. (…) În momentul în care un dosar de despăgubire apărea pe numele cesionarului protejat, acordarea unei despăgubiri consistente și soluționarea foarte rapidă a dosarului țineau de rutină și se realizau prin parcurgerea etapelor legale doar într-un mod formal, astfel încât, indiferent câte note de observații conținea dosarul din partea personalului aparatului tehnic de specialitate, fără atribuții de decizie, se aproba suma de despăgubire foarte mare, iar această sumă era stabilită datorită complicității expertului evaluator desemnat”, se menționează în rechizitoriu.

Potrivit sursei citate, martorii au declarat că Ioan Oltean avea o mare influență asupra Crinuței Dumitrean, iar din investigații a reieșit că cei doi își comunicau reciproc activitățile desfășurate, cu ocazia întâlnirilor pe care le aveau la sediul ANRP.

Din declarațiile martorilor audiați de DNA mai reiese că Dumitrean a fost numită politic în funcția de președinte al ANRP, propunerea venind din partea organizației PDL Bistrița-Năsăud, condusă de Ioan Oltean.

Relevantă în acest sens este declarația dată ca martor în dosar de Emil Boc, cel care ocupa funcțiile de premier și președinte al PDL la momentul respectiv. Boc a precizat că președintele ANRP, la fel ca toți secretarii de stat, era numit politic, iar propunerea Crinuței Dumitrean a venit din partea organizației din Bistrița a PDL.

Deputatul Ioan Oltean a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție alături de Crinuța Dumitrean, fost președinte al ANRP, într-un dosar privind acordarea unor despăgubiri supraevaluate pentru un teren din municipiul Pitești, prejudiciul ridicându-se la aproape 100 de milioane de lei.

Citeşte şi:  Ioan Oltean, trimis în judecată pentru jaful de la ANRP

Potrivit unui comunicat al DNA, Ioan Oltean este acuzat de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, iar Crinuța Dumitrean de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

În același dosar au mai fost trimiși în judecată opt inculpați, cei mai mulți fiind la data comiterii faptelor membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP.

Sergiu Diacomatu, la data faptelor vicepreședinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și Cătălin Teodorescu, Remus Virgil Baciu, Rodica Constantinovici, Lăcrămioara Alexandru și Marko Atilla Gabor, membri ai aceleiași comisii, au fost deferiți justiției pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Pentru complicitate la săvârșirea aceleiași infracțiuni au fost trimiși în judecată omul de afaceri Mihai Rotaru, beneficiarul direct al despăgubirii, dar și evaluatorul Sergiu Negurici.

Potrivit procurorilor, Mihai Rotaru a cumpărat pe 27 noiembrie 2009, contra sumei de 750.000 de euro, drepturile litigioase pe care o persoană le deținea asupra unui teren în suprafață de 61.857 de metri pătrați situat în municipiul Pitești, județul Argeș. Persoana respectivă a vândut aceste drepturi după ce timp de opt ani nu reușise să obțină proprietățile revendicate, ceea ce o determinase să inițieze și un proces.

„După doar câteva luni, la data de 17 iunie 2010, inculpații Dumitrean Crinuța Nicoleta, Diacomatu Sergiu Ionuț, Teodorescu Cătălin Florin, Marko Atilla Gabor, Baciu Remus Virgil, Constantinovici Rodica și Alexandru Lăcrămioara, în calitățile menționate mai sus, prin exercitarea abuzivă a atribuțiunilor de serviciu, cu încălcarea prevederilor legale, au aprobat în regim de urgență raportul de evaluare prin care terenul respectiv a fost evaluat la 108.932.000 lei, sumă acordată drept despăgubire inculpatului Rotaru Mihai. De precizat este faptul că membrii comisiei cunoșteau în mod cert că inculpatul Rotaru Mihai nu îndeplinea cerințele de soluționare în regim de urgență a dosarului de despăgubire, acesta din urmă nefiind o persoană în vârstă și nu avea probleme de sănătate”, se arată în comunicatul DNA.

Anchetatorii susțin că membrii comisiei au fost sprijiniți în demersul lor infracțional și de Ioan Oltean, care avea relații cu Mihai Rotaru și cu președintele de la acea dată al ANRP, Crinuța Dumitrean. Sprijinul s-ar fi realizat prin inducerea, față de membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a convingerii că aceștia ar putea să își piardă funcțiile în care fuseseră numiți politic.

Terenul respectiv a fost supraevaluat cu suma de 98.780.835 de lei, de 10 ori față de prețul real, ceea ce reprezintă un prejudiciu în dauna bugetului de stat, concomitent cu obținerea unor avantaje patrimoniale în același cuantum pentru beneficiarul drepturilor litigioase.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Ion Iliescu a fost supus unei noi intervenții! Anunț de ultimă oră despre starea de sănătate a fostului președinte
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Singurele zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 17 iunie de la ora 7.00. Schimbări, regăsiri și noroc din plin pentru acești nativi
Capital.ro
Taxă pentru șoferi. Se achită până la 1.000 lei/an. Plata se face online sau la ghișeele primăriei
Playtech.ro
Cuvântul banal pe care 80% dintre români îl rostesc greşit. O literă le dă mari bătăi de cap
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Coreea de Nord a pierdut peste jumătate din trupele trimise Rusiei. Ar putea trupele nord-coreene să fie desfășurate la granița cu Ucraina?
wowbiz.ro
Imagini de infarct cu Ioana Tufaru în costum de baie la plajă în Eforie! Vacanță pe buget de criză: 40 lei/zi
Spynews
Discuții aprinse pe ponton la Snagov. Laurențiu Reghecampf a venit să ia barca! A venit poliția
Spynews
Când a aflat Dan Alexa de presupusa infidelitate a soției sale! Susține că el a filmat imaginile cu ea ieșind din casa altui bărbat: ”Mi-a luat nevasta”
Evz.ro
Sărăcia se întinde peste România. Vin vremuri chinuitoare
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Bucureștenii rămân fără apă începând cu 17 iunie 2025! Care este Sectorul vizat
Cancan.ro
DOLIU în lumea fotbalului! Fostul internațional a murit la doar 33 de ani 😢
Playsport.ro
NASA avertizează că Pământul va rămâne fără oxigen. Estimările recente prezic colapsul...
Capital.ro
România a pierdut cel mai iubit actor. A fost o figură emblematică a scenei românești. Nu va fi uitat niciodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Iulia a murit lovită de tren, în timp ce asculta muzică în căști. Fata nici nu împlinise 18 ani
Asta mai lipsea. Grevă generală
MediaFlux
Europa se implică în război! Decizia care dă fiori în toată lumea
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine achită nota de plată a crizei politice românești: durează prea mult și… aparatul taxează!