STEAUA – SPARTA PRAGA: Reghecampf a exersat loviturile de la 11 m

Steaua - Sparta Praga se va disputa miercuri, 3 august, de la ora 20:45, pe Arena Națională și va fi arbitrată de Danny Makkelie. Partida va putea fi urmărită în format live text pe RomaniaTV.net.
Filip Stan
02 aug. 2016, 10:22
STEAUA - SPARTA PRAGA: Reghecampf a exersat loviturile de la 11 m

STEAUA – SPARTA PRAGA: Steaua este favorită la calificarea în play-off-ul UEFA Champions League. După 1-1 în turul de la Praga, cu Sparta, Laurenţiu Reghecampf a anunţat că acesta este cel mai important meci al sezonului, unul care poate aduce o schimbare de strategie a transferurilor. 

„Cred eu că este cel mai important meci al echipei noastre. Dacă vom reuși să ne calificăm foarte multe lucruri se vor schimba în bine. Mă refer la jucători, la tot ce înseamnă Steaua București. Mă bucură interesul suporterilor, afluența, pentru că avem meci dificil. Nu avem probleme de lot, sper să ne calificăm.

Nu avem voie să plecăm de la 0-0. E un rezultat care ne califică, dar meciul durează poate şi mai mult de 90 de minute. Eu sper să marchez. 
Intrăm pe teren să câștigăm, ştim ce avem de făcut și vom face tot ce putem pentru a marca cu un gol mai mult decât adversarul. Sunt mulți jucători la început de drum, e foarte important pentru ei.

Am pregătit și varianta loviturilor de la 11 metri, dar sper să nu se ajungă acolo. Suntem pregătiți pentru orice. Vom vedea mâine, când veți afla și echipa. Veți avea anumite surprize, dar vă las să vă gândiți. Dar nu cred ca veți ghici echipa de mâine”, a spus Laurenţiu Reghecampf, într-o conferinţă de presă transmisă în direct de Digi Sport 3.

Echipa probabilă a Stelei (4-2-3-1): Niță – Enache, Tamaș, Toșca, Momcilovic – Achim, Pintilii – Adi Popa, N. Stanciu, Hamroun – Golubovic

STEAUA – SPARTA PRAGA: Steaua este la un pas de play-off-ul UEFA Champions League. Gruparea condusă de Laurenţiu Reghecampf are prima şansă în returul cu Sparta Praga, după rezultatul favorabil din prima manşă (1-1). Mai mult, „roş-albaştrii” au şi statistica de partea lor.

În ultimii 15 ani, Steaua a avut parte de 3 duble europene, în care turul a fost disputat în deplasare şi în care s-a înregistrat scorul de la Praga. Şi de fiecare dată, bucureştenii au fost cei care au mers mai departe.

În stagiunea 2003-2004 a Cupei UEFA, Steaua a jucat în preliminarii cu Neman Grodno. Meciul tur, disputat în Belarus, s-a terminal 1-1, iar manşa retur a adus tot o remiză, 0-0. Golul înscris în deplasare a calificat echipa din Ghencea mai departe.

În următoarea dublă a acelui sezon, Steaua a avut parte de un adversar mult mai redutabil. În turul întâi, echipa condusă atunci de Victor Piţurcă a obţinut un 1-1 pe terenul luiSouthampton. La Bucureşti, trupa din care atunci făceau parte Rădoi, Aliuţă sau Claudiu Răducanu s-a impus cu 1-0 şi s-a calificat în runda următoare.

Poate cel mai important rezultat de 1-1 din istoria clubului a fost înregistrat în 2006, în celebrul sfert european cu Rapid, în manşa tur din Giuleşti. Pe Lia Manoliu a urmat un 0-0, iar Olăroiu a dus Steaua în semifinalele Cupei UEFA, acolo unde a fost eliminată dramatic de Middlesbrough, după 1-0 în România şi 2-4 în Anglia.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Ce transferuri vrea să facă Gigi Becali la FCSB! Lista anunțată în direct după discuția cu Mihai Stoica
Capital.ro
Elena Udrea e cea mai fericită: Dorința mea a fost împlinită de Dumnezeu! A anunțat personal
Playtech.ro
Ce nu știi despre veniturile extrasalariale – când se lasă cu taxe și impozite suplimentare. Așa se stabilește CAS și CASS, conform ANAF
Adevarul
„Lui Trump îi va plăcea de Nicușor Dan”. Soluțiile unei experte de la Washington pentru reinventarea relațiilor româno- americane
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Apropiații își iau rămas-bun de la Ștefania Szabo. Cuvintele îndurerate rostite de colegi la căpătâiul acesteia: „Uită-te la ea...”
iamsport.ro
Ion Țiriac, donație substanțială pentru românii năpăstuiți de soartă! Ce sumă de bani pune la dispoziție miliardarul pentru victimele inundațiilor care au făcut prăpăd în țară
MediaFlux
Începe recrutarea! Femeile vor intra în armată
stirilekanald.ro
"N-a făcut nici infarct, nici AVC, plămânii ei...." De ce a murit, de fapt, Ștefania Szabo! Legiștii au făcut descoperirea
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai