Directorul Conpet îl contrazice pe Ponta: Chiţoiu nu mi-a cerut demiterea lui Corneliu Anastase

Directorul general al CONPET, Dorin Tudora, îl contrazice pe premierul Victor Ponta, şi susţine că ministrul Economiei nu i-a cerut "în mod direct" demiterea lui Corneliu Anastase, tatăl Robertei Anastase, care este şef de departament în companie şi nu consilier, informează Mediafax.
Romania TV
01 iun. 2012, 15:09
Directorul Conpet îl contrazice pe Ponta: Chiţoiu nu mi-a cerut demiterea lui Corneliu Anastase

Premierul Ponta a declarat joi că directorul CONPET a refuzat să îl demită pe tatăl Robertei Anastase din postul de consilier, deşi cererea i-a fost adresată chiar de către ministrul Economiei, argumentând că a fost numit la conducerea companiei de fostul ministru de resort în baza unui contract de manager.

„Ministrul Economiei, ieri, l-a chemat pe şeful de la CONPET şi i-a zis: «Îl demiţi pe domnul consilier, nu mai pui pe nimeni în loc». Şeful de la CONPET i-a zis: «Nu vreau. Eu sunt acolo că m-a numit fostul ministru şi am contract de manager»”, a relatat Ponta, la Realitatea TV.

Şeful Conpet declară, într-un comunicat, că a fost contactat telefonic vineri de către şeful de cabinet al ministrului Economiei Daniel Chiţoiu, care i-a cerut dispunerea demiterii din funcţia de consilier a lui Corneliu Anastase, motivul invocat fiind campania de presă privind salariul tatălui Robertei Anastase ca angajat al companiei.

„Contrar afirmaţiilor făcute aseară de primul ministru Victor Ponta, nu am avut nicio întâlnire cu ministrul Economiei, domnul Daniel Chiţoiu, în care acesta să-mi fi cerut în mod direct demiterea domnului Corneliu Anastase”, a declarat Tudora, în comunicat.

El a precizat că Anastase ocupă funcţia de şef al Departamentului de Management, Strategie şi Comunicare, nu de consilier, iar demiterea unui salariat cu funcţie de conducere pentru motive care nu ţin de persoana sa poate avea loc prin desfiinţarea postului, care nu poate fi operată fără concursul Consiliului de Administraţie. În caz contrar, compania şi directorul general se expun contestării în instanţă, potrivit sursei citate.

„Motivul invocat de reprezentanţii Ministerului Economiei nu poate constitui o bază legală pentru demiterea unui angajat al societăţii pe care o conduc. Nimeni nu poate solicita o demitere a angajatului doar pe motivul salariului pe care îl încasează. Nivelele de salarizare din cadrul CONPET au fost stabilite în anul 2007, în raport cu salariul directorului general de atunci. În poziţia pe care o ocupă, domnul Corneliu Anastase primeşte aproximativ acelaşi salariu ca şi ceilalţi 7 directori şi şefi de departamente din cadrul companiei. În această logică, toţi şefii şi directorii de departamente de la CONPET ar trebui daţi afară din cauza salariilor pe care le încasează. Indiferent ce directori ar fi angajaţi în locul celor actuali, aceştia ar încasa aceleaşi sume”, a spus şeful CONPET.

El a adăugat că firma pe care o conduce nu primeşte bani de la bugetul de stat, fiind o societate care a înregistrat anual profit şi care şi-a achitat la timp obligaţiile către stat şi către terţi. Tudora a mai spus că Anastase este angajat al CONPET din 2002, unde a îndeplinit mai multe funcţii de conducere, „dovedindu-se profesionist în activitatea sa”.

Corneliu Anastase, tatăl preşedintelui Camerei Deputaţilor, a câştigat în luna martie 2012 un salariu de 35.000 de lei (adică 350 de milioane de lei vechi), în calitate de consilier al directorului CONPET, potrivit unor documente obţinute în exclusivitate de România TV.

Primul ministru afirmase joi că salariul încasat de tatăl Robertei Anastase de la o companie de stat, de 350 milioane lei vechi lunar, este inacceptabil.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Câți ani are, de fapt, Victor Pițurcă. Ce face de arată atât de tânăr
Capital.ro
Documentul APIA care le aduce fermierilor bani în avans. Cine îl poate cere în 2026
Playtech.ro
Se fac angajări la Castelul Bran după preluarea de către grupul care gestionează moștenirea lui Elvis Presley. Americanii pregătesc o nouă strategie de dezvoltare
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este bărbatul suspectat că i-ar fi luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Poliția a mobilizat toate forțele de ordine pentru găsirea lui
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Curent electric gratuit pentru români. În ce intervale se oferă
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi