Măsuri împotriva terorismului: Autorităţile române vor stoca datele pasagerilor de pe zborurile naţionale

Autoritățile vor stoca, pentru o perioadă de şase luni, toate datele pasagerilor zborurilor naționale, cu scopul combaterii infracțiunilor de terorism. Companiile aeriene vor transmite autorităților informațiile privind domiciliul, telefonul, adresa de e-mail, itinerariul, preferințele de zbor și chiar locul în avion al pasagerilor. Obligația va fi stabilită prin lege și lărgește considerabil sfera informațiilor pe care companiile aeriene erau obligate să le furnizeze autorităților.
Iulian Tudor
12 aug. 2016, 07:18
Măsuri împotriva terorismului: Autorităţile române vor stoca datele pasagerilor de pe zborurile naţionale

În scopul combaterii migrației ilegale, transportatorii aerieni care operează în România au în prezent obligația ca, până la finalizarea formalităților de îmbarcare, să transmită, la cererea autorităților, seria, numărul și tipul documentului de călătorie utilizat, cetățenia, numele și prenumele, data nașterii, punctul de trecere a frontierei unde urmează să sosească mijlocul de transport, codul transportului, ora plecării și ora sosirii, numărul total de pasageri care sosește cu acel transport și punctul inițial de îmbarcare.

Autoritățile române arată însă că la nivelul Uniunii Europene s-a ajuns la concluzia că, în condițiile menținerii amenințării reprezentate de terorism, este necesar un nou instrument juridic care să includă atât datele menționate, cât și alte tipuri de date necesare pentru prevenirea, depistarea, cercetarea sau urmărirea penală a infracțiunilor de terorism și a infracțiunilor grave.   

În acest scop, noua lege stabilește înființarea, în cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, a Unității Naționale de Informații privind Pasagerii (UNIP), potrivit profit.ro. Transportatorii aerieni vor transmite către UNIP, în mod automat și fără solicitarea expresă a autorităților, datele pasagerilor cu 48 până la 24 de ore înainte de ora programată pentru plecarea zborului.

Conform noilor norme propuse, companiile aeriene vor transmite codul de rezervare, data rezervării sau a emiterii biletului, datele programate ale călătoriei, numele și prenumele asociate rezervării, adresa și informațiile de contact – inclusiv număr de telefon și adresă de e-mail – asociate rezervării, toate informațiile privind forma de plată, inclusiv adresa de facturare și itinerarul complet de călătorie.

Companiile vor fi obligate să furnizeze până și informațiile din profilul “client fidel” al unui pasager, agenția sau agentul de turism prin care a fost făcută rezervarea sau a fost cumpărat biletul, toată situația de călătorie a pasagerului, inclusiv confirmările, situația înregistrării pentru zbor, informații privind neprezentarea pasagerului la îmbarcare sau privind prezentarea acestuia în ultimul moment la îmbarcare fără rezervare prealabilă.

În cazul minorilor neînsoțiți, cu vârsta sub 18 ani, vor fi transmise numele și sexul minorului, vârsta, limba  sau limbile vorbite, numele și datele de contact ale persoanei care îl însoțește la plecare și relația sa cu minorul, numele și datele de contact ale persoanei care îl așteaptă la sosire și relația sa cu minorul, agentul prezent la plecare și la sosire.

Informațiile despre biletul pasagerului vor trebui să cuprindă inclusiv numărul biletului, data emiterii biletului și bilete dus simplu și câmpurile aferente furnizării automate a prețului unui bilet de călătorie, toate informațiile cu privire la bagaje, ba chiar și numărul locului și alte informații privind locul.

Autoritățile vor primi, de asemenea, date privind tipul, numărul, țara de emitere și data expirării oricărui document de identitate, cetățenia, numele de familie, prenumele, sexul, data nașterii, compania aeriană, numărul zborului, data plecării, data sosirii, aeroportul de plecare, aeroportul de sosire, ora plecării și ora sosirii, cât și un istoric al tuturor modificărilor efectuate de un pasager.

Imediat după îmbarcarea pasagerilor în aeronava care se pregătește de decolare și când niciun pasager nu se mai poate îmbarca sau nu mai poate debarca, transportatorii aerieni transmit către UNIP toate modificările sau completările intervenite cu privire la pasagerii respectivului zbor.

Doar în cazul în care evaluarea datelor aferente unui zbor programat este necesară pentru a răspunde unei amenințări concrete privind comiterea unei infracțiuni de terorism sau a unei infracțiuni grave, UNIP, exclusiv ca urmare a unei cereri scrise din partea unei autorități competente, solicită transportatorilor aerieni să transmită datele PNR aferente zborului în cauză în alte momente decât cele prevăzute.

Autoritățile vor păstra aceste date timp de 6 luni de la momentul furnizării lor, după care vor fi șterse numele, inclusiv numele altor pasageri precum și numărul pasagerilor cu care călătoresc, adresa și informațiile de contact asociate rezervării, toate informațiile privind forma de plată, inclusiv adresa de facturare, dar informațiile din profilul “client fidel” și mențiunile privind minorii.

DailyBusiness
Românii aflaţi în telecabina blocată în Italia au fost evacuați și sunt într-o stare bună
Spynews
Există sau nu cea mai bună grupă de sânge? Cine este predispus la înțepături de insecte, norovirus sau cancer
Fanatik.ro
Plecare surprinzătoare în ultima zi din an de la Universitatea Craiova: „Îi mulțumim și îi dorim mult succes!”
Capital.ro
S-a stins marele actor. A jucat în unul dintre cele mai bune seriale realizate vreodată: Inimile noastre sunt sfâșiate
Playtech.ro
Cele mai frumoase mesaje de Anul Nou 2026 pentru cei dragi, Urări din inimă pentru un început luminos
Adevarul
Vestea „foarte bună pentru finanţele publice şi pentru economia României” anunțată de ministrul Finanțelor
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Doi iubiți și-au pierdut viața la 17 ore distanță unul de celalalt. Ambii erau pe motocicletă atunci când și-au dat ultima suflare
iamsport.ro
'Ion Țiriac, un nume mai puțin cunoscut'. Ce au descoperit nord-irlandezii despre miliardarul român
MediaFlux
Cu cât cresc taxele și impozitele pe clădiri și mașini în București în 2026. Categorii la care impozitul scade
stirilekanald.ro
Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend