Un director al companiei Paramount Pictures a fost găsit mort. Poliţia crede că este vorba despre sinucidere

David Thornton, unul dintre directorii Paramount Pictures, a fost găsit mort pe malul râului Tree Lane, în apropiere de casa lui din Valencia, informează presa americană.
Alina Costache
13 aug. 2016, 10:31
Un director al companiei Paramount Pictures a fost găsit mort. Poliţia crede că este vorba despre sinucidere

Anchetatorii susţin că moartea directorului Paramount Pictures, David Thornton, ar fi, aparent, o sinucidere.

Thornton avea 60 de ani şi lucra în companie din 1998.

Cadavrul lui a fost găsit în râul Tree Lane, în apropiere de locuinţa sa din Valencia. Detectivii biroului Şerifului din Valencia a informat, citând surse ale anchetatorilor, că Thornton a murit din cauza unei răni la cap produsă de glonţul unei arme. Anchetatorii au descoperit un pistol – probabil arma cu care s-ar fi împuşcat.

„David era pasionat de munca lui, de colegii lui şi de faptul că făcea parte din compania Paramount”, a declarat un purtător de cuvânt al studioului de film. Aceeaşi sursă a mai declarat că „suntem cu toţii întristaţi de moartea lui şi tansmitem condolenţe familiei”. 

 

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Fanatik.ro
Are o avere de peste 600 de milioane de euro, dar abia acum a absolvit masterul. Și-a luat diploma la 54 de ani
Capital.ro
Se schimbă oficial examenul pentru permis auto. Unii șoferi scapă de proba teoretică la categoriile A și B
Playtech.ro
Cum alegi corect liceul dacă nu ai medie foarte mare la Evaluarea Națională 2026
Adevarul
TVA de 11% la locuințele noi. Proiectul care schimbă regulile în imobiliare și criteriul eliminatoriu pentru prima casă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Dovada că Andreea Bălan și Petrișor Ruge nu mai colaborează! Imaginile care nu mint. Cu cine l-a înlocuit artista
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Tir făcut bucăți pe un drum din Republica Moldova. Doi români și-au pierdut viața în urma accidentului violent
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, atacat de un fost colaborator: ”Nu trebuia să aleagă FRF. A făcut un gest mârșav și laș”
MediaFlux
Maia Sandu se implică în scandalul de la Eurovision. Mesaj pentru Alexandra Căpitănescu
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi