Garda Naţională a SUA, chemată să asigure ordinea în Milwaukee

Guvernatorul statului american Wisconsin, Scott Walker, a activat Garda Națională pentru asistență în cazul continuării revoltelor din Milwaukee declanșate de uciderea de către poliție a unui suspect înarmat, într-un cartier cu populație majoritar de culoare.
Filip Stan
14 aug. 2016, 20:31
Garda Naţională a SUA, chemată să asigure ordinea în Milwaukee

Cartierul Sherman Park, cunoscut ca sărac și cu o criminalitate ridicată, se calmase duminică la amiază, după ce mai multe sedii de firme și automobile au fost incendiate și demonstranții au tras focuri de armă.

Guvernatorul a făcut apel la Garda Națională ca răspuns la cererea șerifului districtului Milwaukee, David Clarke.

Tulburările au început sâmbătă după-amiază, când un polițist aflat în patrulare a împușcat mortal un suspect care a fugit după ce autovehiculul său a fost oprit de poliție. Potrivit forțelor de ordine, ar fi vorba de un bărbat în vârstă de 23 de ani, a cărui identitate nu a fost dezvăluită. Comunicatul poliției adaugă că suspectul avea asupra sa o armă furată cu 23 de cartușe, dar nu precizează dacă suspectul a tras cu arma sau a îndreptat-o spre polițiști. În schimb, poliția afirmă că respectivul avea un cazier încărcat.

Un al doilea suspect, care fugise și el, a fost arestat rapid.

Polițistul care a tras a fost trecut pe o funcție administrativă, până la finalizarea anchetei asupra incidentului.

SUA: Proteste violente cu focuri de armă, după ce poliţia a împuşcat mortal un bărbat înarmat

Manifestanții au început să se adune sâmbătă noaptea și au devenit tot mai violenți. Mulțimea a spart geamurile unor vehicule ale poliției și le-a incendiat, a dat foc unei benzinării, unui magazin de piese auto și sediilor altor trei firme, au relatat presa locală și oficialități citate de Reuters.

Protestele violente după violențe ale poliției împotriva unor suspecți de culoare nu sunt o premieră în SUA. Astfel de mișcări au avut loc în ultimii ani în Ferguson (statul Missouri), Baltimore, New York, Baton Rouge (Louisiana) și St. Anthony (Minnesota).

Guvernatorul David Clarke, el însuși de culoare, este cunoscut ca un opozant al mișcării Black Lives Matter, care condamnă violențele poliției împotriva afro-americanilor. Clarke a îndemnat în trecut populația să se înarmeze pentru a se apăra de criminali.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
Victor Pițurcă, devastator în direct înainte de Turcia – România: „Nu e normal așa ceva la echipa națională. E inadmisibil”
Capital.ro
Bancnotele care trebuie predate imediat. Românii care folosesc numerar nu au drept să facă plăți cu ele
Playtech.ro
Butonul de pe tabloul electric pe care ar trebui să-l apeși măcar o dată la 30 de zile. Te salvează de multe cheltuieli
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
Guvernul pune frână scumpirilor la carburanți. Adaosul comercial, limitat prin OUG
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
”Valentin Ceaușescu mi-a spus”. Cum a fost exclus de la națională legendarul fotbalist român
MediaFlux
Buna Vestire 2026, mare sărbătoare în Postul Paștelui în 25 martie! Cum faci să ai noroc tot anul în ziua în care nu ai voie să te cerți
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj