Ce nu ştiaţi despre Altach, gazda meciului din seara asta

Amicalul România - Grecia se joacă de la ora 21.30, în Austria. Între cele 55 de localităţi, de pe toate continentele, care găzduiesc astăzi partide inter-ţări, Altach este cea mai mică şi are stadionul cu capacitatea cea mai redusă.
Romania TV
15 nov. 2011, 11:06
Ce nu ştiaţi despre Altach, gazda meciului din seara asta

Peste 50 de partide inter-ţări se joacă marţi în întreaga lume, iar cea mai puţin vizibilă dintre ele este cea dintre reprezentativele României şi Greciei. Nu numai caracterul amical al întâlnirii aruncă meciul în anonimat, ci mai ales locul de desfăşurare al partidei.

Victor Piţurcă a fugit cu naţionala din România, de groaza suporterilor care îi fluieră pe tricolori şi le ironizează  performanţele şi a dus-o în vestul Austriei, într-un orăşel ce abia depăşeşte 6.000 de locuitori. Asta după ce ţări precum Germania, Irlanda, Ţara Galilor, Slovacia şi chiar Liechtenstein au refuzat să găzduiască întâlnirea româno-elenă. S-a ajuns astfel la Altach, care este cea mai mică localitate dintre cele 50 care găzduiesc astăzi un meci de fotbal. Se mai joacă meciuri în Grenada (cu Guatemala), în Insulele Vicent şi Grenadine (cu Belize), Burundi (cu Lesotho) şi Niger (cu Botswana), însă în localitatăţi şi pe stadioane mult mai mari decât la Altach.

Paradoxal, stadionul pe care se joacă meciul România – Grecia din această seară are o capacitate mai mare decât numărul de locuitori al comunei, şi anume 8.500 de locuri. Este adevărat, doar 3.000 dintre ele sunt pe scaune, astfel că un eventual gol va ridica oamenii în picioare. După toate previziunile, multe dintre scaune vor rămâne neocupate. Preţurile sunt dealtfel descurajatoare pentru o partidă cu asemenea miză, putând ajunge până la 12 euro.

Aproape de Liechtenstein şi cantonul elveţian St. Gallen, micuţa localitate Altach cu o suprafaţă de doar 5 km pătraţi, a devenit însă cunoscută tocmai datorită fotbalului. Fondat în a doua zi de Crăciun a anului 1926, SC Altach a debutat abia doupă opt decenii, în 2006, în prima ligă austriacă, dar acum a revenit în liga secundă. De remarcat că aici şi-a încheiat cariera brazilianul Ze Elias, care în anii ’97-’99 juca la Inter Milano.

Cât priveşte naţionala noastră, pare să-i convină de minune anonimatul în care îşi joacă partidele şi tricolorii chiar par agasaţi de puţini fani şi jurnalişti care se găsesc la Altach. „Scrieţi ce vreţi, că oricum 99 la sută din ce apare în presă sunt minciuni. O să îmbogăţesc casele de copii cu banii pe care îi voi cîştiga din procesele cu ziarele şi televiziunile”, este declaraţia făcută de Mircea Sandu în faţa presei, iar Gabriel Torje a găsit şi el de cuviinţă să fie ironic: „Uite, m-am oprit, nu mai sunt în cădere liberă! Stau pe loc aici, lângă voi!”.

Partida România – Grecia se va juca marţi seara, de la ora 21.30, şi va fi transmisă în direct de TVR1.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Îi paște o nouă sancțiune?! Steagul Ținutului Secuiesc, în tribune la Csikszereda – FCSB. Cum a fost mascat pe transmisia TV. Foto
Capital.ro
Permis 2026. Reguli privind preschimbarea, reînnoirea și valabilitatea. În ce situații nu mai poți păstra documentul românesc
Playtech.ro
Ce fac dacă vecinul refuză să plătească jumătate din gard?. Sfatul unui avocat, paşi de urmat pentru rezolvarea problemei
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul jucător din SuperLigă nu vrea să meargă la Insula Iubirii: ”Tu ai văzut câte cupluri s-au despărțit?”
MediaFlux
Un nou program de finanțare pentru români. Se pun în joc milioane de euro
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România