Filmul Sieranevada, de Cristi Puiu, este propunerea României pentru premiile Oscar

Pelicula ”Sieranevada”, de Cristi Puiu, este propunerea României pentru o nominalizare la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza" a premiilor Oscar 2017, au anunţat reprezentanţi ai Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), potrivit News.ro.
Ionela Marcu
17 aug. 2016, 12:03
Filmul Sieranevada, de Cristi Puiu, este propunerea României pentru premiile Oscar

Juriul care a stabilit această propunere a fost compus din criticii de film Dana Duma, Magda Mihăilescu, Eugenia Vodă, Mihai Fulger, Andra Petrescu, Irina Trocan, Lucian Maior şi Florentina Ciuvercă.

Propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza” a premiilor Oscar 2016 a fost ”Aferim!”, de Radu Jude.

Filmele eligibile au fost cele care, potrivit regulamentului premiilor Oscar, au avut sau vor avea premiera între 1 octombrie 2015 şi 30 septembrie 2016 şi şi-au exprimat opţiunea de a participa la această preselecţie.

”Sieranevada” a fost selectat pentru a fi prezentat în secţiunea Masters a Festivalului de Film de la Toronto (TIFF), alături de filme semnate, între alţii, de Cristian Mungiu, Andrzej Wajda, Wim Wenders şi Carlos Saura, care va avea loc în perioada 8 – 18 septembrie.

Filmul ”Sieranevada” va intra pe 9 septembrie în cinematografele din toată ţara.

În urmă cu două săptămâni, lungmetrajul ”Sieranevada”, care a deschis competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes 2016, ocupa primul loc în topul celor mai bune pelicule lansate în Franţa, potrivit unui clasament întocmit de site-ul cu specific cinematografic AlloCiné.fr.

Din distribuţia acestei pelicule fac parte Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Sorin Medeleni, Ana Ciontea, Judith State, Marin Grigore, Rolando Matsangos, Cătălina Moga şi Ilona Brezoianu.

Acţiunea filmului se petrece la trei zile de la atentatul din redacţia publicaţiei pariziene Charlie Hebdo şi la patruzeci de zile după moartea tatălui său, când Lary, un medic trecut de 40 de ani, urmează să îşi petreacă ziua de sâmbătă însoţit de soţia sa, în sânul familiei, reunite cu ocazia comemorării celui dispărut. Evenimentul, însă, nu se derulează conform aşteptărilor.

”Sieranevada” este o producţie Mandragora, în coproducţie cu Produkcija 2006 Sarajevo (BIH), Studioul de Creaţie Cinematografică al Ministerului Culturii, Sisters and Brother Mitevski, Spiritus Movens şi Alcatraz Films.

Filmul a fost  realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Fondacija Za Kinematografiju Sarajevo, Macedonian Film Agency, Croatian Audiovisual Center, Region Ile de France şi Eurimages.

Pelicula a fost selectate la festivaluri din ţări ca Germania, Israel, India, Rusia şi Australia şi s-a numărat printre finalistele Lux Film Prize, acordat de Parlamentul European.

Cristi Puiu, născut pe 3 aprilie 1967, la Bucureşti, este scenarist şi regizor. A urmat studiile Şcolii Superioare de Arte Vizuale din Geneva, între 1992 – 1996, şi şi-a luat diploma cu documentarul „25.12. Bucharest, North Railway Station”.

A debutat în lungmetraj cu filmul ”Marfa şi banii” (2001), căruia i-au urmat ”Moartea domnului Lăzărescu” (2004), ”Aurora” (2010) şi ”Trei exerciţii de interpretare/ Three Exercises of Interpretation” (2013).

Cristi Puiu a fost premiat cu Ursul de Aur la Berlinala 2004, pentru scurtmetrajul ”Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea”, iar pentru ”Moartea domnului Lăzărescu” a fost distins cu trofeul secţiunii Un Certain Regard, la Festivalul de Film de la Cannes, în 2005. Acelaşi lungmetraj i-a adus şi o menţiune specială la festivalul IndieLisboa.

În 2007, Cristi Puiu a fost membru al juriului secţiunii Un Certain Regard, la cea de-a 60-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. A fost membru al juriului ”Cel mai bun lungmetraj de debut” la cea de-a 61-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, în 2008. Doi ani mai târziu, Cristi Puiu a fost preşedintele juriului competiţiei oficiale a celei de-a 16-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo, iar în 2012, a fost preşedintele juriului GoEast Film Festival Wiesbaden.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Marius Mitran, necruțător: „România B a fost un experiment. O tentativă eșuată în gândurile lui Hagi!”
Capital.ro
Horoscop 29 septembrie. O zi cu surprize pentru aceste zodii: banii și dragostea aduc vești neașteptate
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Zeci de mii de români rămân fără pensie. Mai au doar o zi să trimită documentele obligatorii la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte