ANPC: Am primit 15 reclamaţii în legătură cu Genius Travel. Căutăm soluţii împreună cu alte instituţii

Soluționarea reclamațiilor depuse de clienții agenției de turism Genius Travel se poate face numai printr-o colaborare cu alte instituții abilitate, inclusiv cu Serviciul de investigare a fraudelor, fiecare pe culoarul lui de competență, a declarat  Bogdan Pandelică, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
Filip Stan
18 aug. 2016, 10:43
ANPC: Am primit 15 reclamaţii în legătură cu Genius Travel. Căutăm soluţii împreună cu alte instituţii

„Am primit, până acum, 15 reclamații în legătură cu activitatea agenției de turism Genius Travel. Turiștii au plătit o vacanță și au fost în imposibilitatea de a beneficia de serviciile plătite. O echipă de la Comisariatul București a fost la fața locului, la sediul agenției, pe care l-au găsit închis. Am făcut o adresă către Serviciul de investigare a fraudelor, o adresă către Autoritatea Națională pentru Turism (ANT), i-am rugat pe colegii mei să verifice dacă mai sunt și alte sedii deschise la alte adrese pentru a putea să luăm legătura cu administratorii. Evident că zilele următoare vor fi întâlniri pe acest subiect cu toate celelalte instituții abilitate’, a spus Bogdan Pandelică, citat de Agerpres.

Acesta a precizat că ANPC se ocupă, în principal, de informarea cetățenilor, cu verificarea condițiilor contractuale.

Citeşte şi:  Agenţia de turism Genius Travel a anunţat clienţii prin email că intră în INSOLVENŢĂ. Turiştii au depus plângeri penale

‘Evident că trebuie să vorbim de culoarul de competență al fiecărei instituții. Noi ne ocupăm mai mult de informarea cetățenilor, cu verificarea condițiilor contractuale. Aici se poate discuta de un an alt aspect pentru care am trimis adresă către Serviciul de investigare a fraudelor din cadrul Poliției pentru că discutăm, în fapt, de o sumă de bani plătită și neonorată până la urmă. Îi sfătuiesc pe cei care vor să cumpere pachete turistice în viitor să verifice dacă agenția are licență de turism dacă are toate autorizațiile necesare pentru funcționare. De asemenea, este bine să se ia referințe de la prieteni sau de la alți turiști care au fost în vacanțe cu o anumită agenție’, a mai spus președintele ANPC.

Potrivit sursei citate, asigurarea pe care o deține Genius Travel, în valoare de 10.000 de dolari, este prea mică pentru toate despăgubirile necesare. „Știu că agenția are o asigurare de 10.000 de dolari. Și aici se desprinde o concluzie. Trebuie mărit acest plafon de asigurare și aceasta va fi o temă de discuție pentru viitor împreună cu instituțiile de resort. Trebuie să vedem ce soluții putem găsi pentru a preîntâmpina astfel de situații în care se află astăzi cei care au cumpărat vacanțe de la Genius Travel”, a mai spus Bogdan Pandelică.

Miercuri, reprezentanții Autorității Naționale pentru Turism (ANT) au notificat conducerea agenției de turism Genius Travel să își prezinte toate documentele în următoarele 15 zile la sediul ANT, în caz contrar licența de turism urmând să fie retrasă din oficiu.

Tot miercuri, Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a anunțat excluderea Genius Travel, pentru prejudicii morale create asociației, prejudicii de imagine create agențiilor de turism membre și nemembre, care funcționează corect și își respectă clienții, prejudicii materiale create turiștilor care au cumpărat vacanțe de la Genius Travel și nu le pot efectua.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
El e bărbatul prins cu focuri de armă, în timpul unei acțiuni de amploare, în București. Tatăl lui e un fost şef din serviciul secret al MAI
Fanatik.ro
Răzvan Marin, tată pentru a doua oară. Mesajul superb prin care soția fotbalistului a dat vestea cea mare
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins una dintre figurile marcante ale României. Lasă în urmă o mare moștenire artistică
Playtech.ro
Compania care oferă curent electric mai ieftin şi decât Hidroelectrica în februarie 2026. Are cele mai mici preţuri
Adevarul
STENOGRAME Angajații CFR acuzați de mită s-au consultat cu ChatGPT înainte de audieri. „Vrei să îți spun cum să răspunzi?”
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„Drum lin către stele, frățiorul meu!” Mesajul plin de durere postat de fratele lui Edi, tânărul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma accidentului din Suceava
iamsport.ro
Fotbalistul pe care Mircea Lucescu îl vrea cu orice preț la echipa națională. FRF i-ar fi oferit avantaje financiare
MediaFlux
Ministrul Muncii confirmă ajutoare financiare pentru pensionarii cu pensii mici! Data la care vor fi dați banii
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil