A murit scriitorul Michel Butor

În 2013, Michel Butor a primit marele premiu pentru literatură al Academiei Franceze pentru întreaga sa operă. 
Alina Costache
25 aug. 2016, 06:31
A murit scriitorul Michel Butor

Scrisul distruge barierele”, spunea scriitorul, poetul şi eseistul francez Michel Butor, ultima mare figură a Noului Roman, care a murit miercuri la vârsta de 89 de ani, informează agenţia France Presse (AFP). 

Scriitorul, care nu a încetat să scrie şi să publice până la finalul vieţii sale, a murit la spitalul Contamine-sur-Arve din Haute-Savoie (sud-estul Franţei), potrivit cotidianului francez Le Monde, care a anunţat decesul, citând familia. 

La mijlocul anilor ’50, Michel Butor încearca să rupă codurile literaturii tradiţionale alături de autori ca Alain Robbe-Grillet, Nathalie Sarraute şi Claude Simon, toţi publicaţi de editura Le Editions de Minuit. 

Intriga îşi pierde importanţa în favoarea a tot ceea ce înconjoară povestea principală. O mişcare literară numită Nouveau Roman, s-a născut astfel, aminteşte AFP. 

„Figură a Noului Roman, niciodată nu a încetat să experimenteze diferite forme de scriitură, de multe ori în dialogul cu alte arte, mereu cu acelaşi spirit de libertate şi descoperire”, a scris Francois Hollande într-un comunicat în care îi aduce un omagiu acestui „mare explorator al literaturii”. 

Opera lui Michel Butor, încununată cu Premiul Renaudot în anul 1957 pentru volumul ‘La Modification’ (‘Renunţarea’, titlul traducerii publicate în limba romană), a fost imensă şi dificil de încadrat, deşi a cuprins numai patru romane, ultimul publicat în anul 1960. 

În ‘La Modification’, el foloseşte inclusiv persoana a doua plural, un procedeu stilistic care forţează cititorul să se implice în poveste şi care va fi imitat mult, după aceea. 

Poet şi eseist, el a fost familiarizat cu opera lui Baudelaire, Rimbaud şi Balzac şi a publicat o antologie a lui Victor Hugo, pe care l-a considerat ca pe „un unchi”, care i-a pus mâna pe umăr şi l-a ajutat foarte mult pe parcursul întregii sale vieţi pentru că a practicat forme foarte variate de scriere. 

În plus faţă de literatura de specialitate, Butor a fost la fel de pasionat de muzică şi pictură. Fascinat de limbile străine, el s-a preocupat, de asemenea, de traduceri. 

În anul 2006, Biblioteca Naţională a Franţei (BNF) i-a dedicat o expoziţie denumită „Scriitura nomadă”. 

Michel Butor s-a născut la 14 septembrie 1926 la Mons-en-Baroeul (nordul Franţei), devenind scriitor şi profesor. El a călătorit în Europa, SUA, Asia şi Australia ţinând cursuri şi conferinţe, care vor fi reunite în mai multe serii de cărţi, cuprinzând peste o mie de titluri. 

El va ramâne unul dintre cei mai mari experimentatori din literatura unversală. 

În 2013, Michel Butor a primit marele premiu pentru literatură al Academiei Franceze pentru întreaga sa operă. 

Întrebat de revista franceza ‘Lire’ în luna iunie a acestui an, scriitorul a destăinuit că are mai multe cărţi „în gestaţie”. „Vreau să spun povestea magică a lui Jack şi a vrejului de fasole în viziunea mea. Şi un alt text pentru un concert cu un prieten pianist, Jean-François Heisser”, directorul muzical al orchestrei Poitou-Charentes, de la Poitiers, a spus Michel Butor, citat de AFP.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
De ce Hagi l-a ales pe Eissat în locul lui Bancu. Ce s-a întâmplat înainte de România – Polonia. Exclusiv
Capital.ro
Românii care au lucrat în străinătate pot primi pensie pentru anii cotizați. Cum se stabilesc drepturile și cine plătește banii
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România